Octavian şi Ella au plecat acasă cu 60.000 de euro
Actualitate · Stirea zilei / 02.12.2010

Cuplul format din Octavian Strunilă şi Ella au fost desemnaţ aseară marii câştigărori ai ediţiei cu numărul 10 a concursului Dansez pentru tine!.

Cuplul format din Octavian Strunilă şi Ella au fost desemnaţ aseară marii câştigărori ai ediţiei cu numărul 10 a concursului Dansez pentru tine!. Cu ajutorul banilor câştigaţi, Ella are de gând să-şi ajute mama, tatăl adoptiv şi bunica să uite de viaţa de coşmar pe care au trăit-o. Cazul Simonei este unul tragic. Ea a fost înjunghiată de tatăl Ellei, pentru că acesta nu a suportat să se despartă de el si a hotărât să o omoare. Din fericire, femeia a scapat cu viaţă, dar a rămas paralizată de la brâu în jos si este imobilizată într-un scaun cu rotile. La un an după această întamplare oribilă, în viaţa Ellei şi a mamei ei a apărut o rază de soare o dată cu Sorin. Acesta avea să devină sotul Simonei şi tatăl adoptiv al Ellei, cel care are grijă de cele două.


Pe locul doi s-au clasat Adela Popescu şi Lică Alexandru care au obţinut 20.000 de euro. Timişoreanul Alex luptă pentru ca cei doi fraţi ai lui să aibă un viitor bun, iar mama sa, care s-a sacrificat o viaţă întreagă pentru ei, să aibă o viaţă liniştită şi sufletul împăcat că toţi copiii ei sunt bine. Deşi nu a obţinut trofeul suprem, Alex se poate consola cu premiul de 20.000 de euro cu care îşi poate ajuta mama şi cei doi fraţi.

Premiul de popularitate a fost adjudecat de partenera lui Răzvan Fodor, Lena, iar premiul juriului, în valoare de 3.000 de euro a mers la Ana Maria Iordan: "Tu ai reprezentat energia în competiţia asta", a motivat Mihai Petre decizia juriului.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro