Studiu. Calitatea surprinzătoare pe care femeile o consideră irezistibilă la un bărbat
Actualitate / 26.08.2016

Aspectul fizic plăcut, simţul umorului sau încrederea în sine sunt calităţile pe care cei mai mulţi oameni ar fi convinşi că femeile şi le doresc de la un partener de viaţă.

Dar, în mod surprinzător, studiile recente au demonstrat că de fapt există o altă calitate care îl pot face pe un bărbat irezistibil în ochii femeilor. Este vorba despre altruism, capacitatea de a face fapte bune pentru ceilalţi fără să aştepte ceva în schimb.

Un studiu publicat în British Journal of Psychology, citat de iflscience.com, a descoperit că bărbaţii altruişti fac mai mult sex decât cei egoişti şi îşi găsesc mai uşor partenere de viaţă.

Cercetătorii au întrebat persoane necăsătorite din Canada cât de des fac fapte caritabile sau cât de des ajută persoanele aflate în dificultate, apoi i-au întrebat cât de des fac sex şi câţi parteneri au avut. Bărbaţii care au declarat că au făcut mai multe fapte altruiste au avut şi mai multe partide de sex, dar şi mai multe partenere. Iar cei dintre aceştia aflaţi în relaţii stabile au avut parte de mai multe partide de amor în ultimele 30 de zile.


În a doua parte a studiului, cercetătorii i-au întrebat pe studenţi dacă sunt dispuşi să doneze banii pe care i-ar primi în urma participării la studiu. Cei care au fost de acord să doneze au fost şi cei care aveau o viaţă sexuală mai activă, mai multe partenere sau mai multe partide de sex în cadrul relaţiilor stabile.

Iar într-un alt studiu, publicat în ianuarie 2016, femeile au fost rugate să aleagă din mai multe tipologii de bărbaţi pe cei cu care ar fi dispuse să aibă o aventură de-o noapte şi pe cei cu care ar vrea să aibă relaţii stabile.


Femeile au ales bărbaţii egoişti, atrăgători din punct de vedere fizic pentru o aventură de o noapte. Dar pentru relaţiile pe termen lung, acestea au ales bărbaţi altruişti, indiferent dacă erau sau nu atrăgători din punct de vedere fizic.

Concluziile cercetătorilor sunt acelea că femeile preferă altruismul în defavoarea altor calităţi pentru că este un semn că bărbatul care posedă această calitate poate fi un părinte bun. Femeile au mai spus că altruismul este important şi pentru relaţiile pasagere, dar mult mai important pentru relaţiile serioase, de lungă durată.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro