Gheorghe Dincă, acuzat de uciderea celor două adolescente în Caracal, va fi dus vineri la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru a fi testat cu aparatul poligraf, au declarat surse judiciare citate de Agerpres.
Şeful DIICOT, Felix Bănilă, a declarat că Dincă şi-a dat consimţământul să fie supus detectorului de minciuni, informează Agerpres.
Dincă se află în prezent la Spitalul Penitenciar Jilava, el fiind supus, joi dimineaţa, unui control medical la INML, după ce s-a plâns că ar fi fost agresat de anchetatori în momentul în care aceştia au intrat la ora 6 dimineaţa în locuinţa lui. Urmează ca acesta să fie supus şi unei expertize psihiatrice.
Bărbatul a fost huiduit de către mai multe persoane prezente la sediul Institutului Național de Medicină Legală pentru diferite cazuri, fiind recunoscut în momentul transferului într-un alt corp de clădire din cadrul instituției, relatează
Cercetările la locuinţa lui Gheorghe Dincă din Caracal au fost suspendate, deoarece acesta trebuie să fie prezent la faţa locului, însoţit de un avocat.
La IML sunt în analiză și probele ADN ridicate la percheziții din casa lui Gheorghe Dincă, cel care susține că le-a ucis pe Alexandra și Luiza. Anchetatorii încă nu au dovezi concrete în acest sens, astfel că rezultatele analizelor de la IML sunt extrem de importante pentru derularea investigației.
Foto: Hepta