Tragedia avionului prăbuşit în Alpi: Răzbunarea perfidă a unui criminal tăcut

Actualitate / 29.03.2015

Dosar Eva. Andreas Lubitz, copilotul cursei Germanwings, avea o adeverinţă medicală prin care era scutit de la serviciu din cauza unei boli, dar a ascuns-o de angajatorii săi.

Andreas Lubitz era un om bolnav. Pe măsură ce ancheta avansează, devine din ce în ce mai evident faptul că 149 de oameni nevinovaţi au murit fără nicio şansă pentru că cel care ar fi trebuit să-i ducă la destinaţie nu era în toate minţile şi a ales să se răzbune într-un mod stupid pentru neîmplinirile sale. Se dovedeşte încă o dată că oricâte măsuri tehnice şi de securitate ar impune companiile şi autorităţile de transport aerian, factorul uman este atât de imprevizibil încât depăşeşte orice aşteptări.


Semne că va urma o catastrofă au existat, dar n-au fost luate în seamă. Cotidianul german Bild, citat de Daily Mail, a anunţat că Lubitz se afla în mijlocul unei "crize sentimentale" în relaţia cu prietena sa în săptămânile dinaintea accidentului şi probabil se străduia să facă faţă despărţirii de aceasta.

Fosta iubită a lui Andreas Lubitz a declarat pentru o publicaţie germană că bărbatul i-ar fi spus anul trecut, pe un ton ameninţător: "Într-o zi voi face ceva ce va schimba tot sistemul şi atunci toţi îmi vor şti numele şi şi-l vor aminti". Şi-a împlinit nestingherit profeţia nefastă.


Când a aflat de prăbuşirea de marţi a zborului Germanwings, femeia şi-a amintit de profeţia ameninţătoare a lui Lubitz. "Nu am ştiut ce vrea să spună, dar acum am înţeles", a declarat fosta iubită a copilotului pentru ziarul german Bild.

Problemele personale şi comportamentul ciudat erau atât de grave, încât femeii i s-a făcut frică şi a decis să se despartă de Andreas Lubitz. "Când am aflat despre prăbuşirea avionului, în minte au început să mi se deruleze cuvintele pe care mi le spusese", a spus femeia. Ea a explicat că Lubitz îşi dorea foarte mult să avanseze profesional şi să lucreze la Lufthansa, însă fragilitatea sa psihică îl făcea să se prăbuşească pe plan interior. "Dacă el a făcut acest lucru este pentru că a înţeles că din cauza problemelor sale de sănătate marele lui vis de a lucra la Lufthansa în calitate de căpitan şi pilot pe curse de lung curier era practic imposibil", a spus ea într-un interviu publicat de Bild.


Tânăra afirmă că s-a despărţit de Andreas Lubitz pentru că devenea din ce în ce mai clar că avea o problemă. "În timpul discuţiilor claca şi ţipa la mine", a spus ea.

Copilotul şi femeia au avut o relaţie timp de şapte ani şi au locuit împreună într-un apartament la periferia oraşului Dusseldorf. Presa germană a mai scris că cei doi ar fi fost logodiţi şi urmau să se căsătorească anul viitor.
Potrivit cotidianului britanic Daily Mail, cu puţin timp înainte de tragedie Andreas Lubitz ar fi comandat două automobile Audi pentru el şi iubita sa, în încercarea disperată de a face să se întoarcă la el, dar femeia l-ar fi respins, astfel că doar o maşină a fost livrată.


Andreas Lubitz a suferit de epuizare profesională şi depresie în anul 2009, a declarat mama unei foste colege de liceu a copilotului, citată de Frankfurter Allgemeine Zeitung. Femeia, care a preferat să păstreze anonimatul, a explicat că acesta îi mărturisise fiicei ei că avea depresie şi epuizare, motiv pentru care întrerupsese cursurile pentru obţinerea licenţei de pilot comercial în 2009, reluându-le în 2012. Fiica femeii l-a văzut ultima dată pe Andreas Lubitz, în vârstă de 28 de ani, în decembrie 2014. "Atunci părea normal şi spunea că se simte foarte bine ca pilot", a subliniat femeia. "Nu pot decât să îmi imaginez că a avut ceva de moment. Nu cred că a plănuit prăbuşirea, deşi pare un masacru", a adăugat femeia.
  • Parsifal, luni, 30.03.2015 19:04
    Daniel Dumitrescu discrimineaza bolnavii psihic cu astfel de titlu

    "Criminalul tacut" era un om bolnav si iresponsabil. Dar mult mai iresponsabili au fost cei care raspundeau de acest caz, fara a fi bolnavi psihic, poate doar bolnavi de lacomie, indiferenta si posibil cruzime. Daca un asemenea caz a fost posibil in Germania, tara care a inventat birocratia, inseamna ca au fost multi in cardasie unii cu altii ca acest pilot sa zboare in continuare. Din ce motiv? Se pot gasi multe. Dar gestul ramane. Sa fii un om normal si sa dai vina taman pe cel iresponsabil este unul dintre atributele unui om nu tocmai normal. Sa-i controleze cineva la cap pe cei de la Lufthansa si pe Daniel Dumitrescu.

  • Piranda, duminică, 29.03.2015 17:22
    D-apai mutativa di la Constanta!

    Ca ce santampla daca intra vun boland in centrala di la Cernavoda? Sau daca ajunge la butoane? Sa nu ziceti ca nu vam zis!

  • Rodica, duminică, 29.03.2015 10:23
    "Răzbunarea perfidă a unui criminal tăcut"

    Doamne, cât de superficial este analizată această catastrofă! Dacă un om bolnav psihic, a putut profesa, nu e vina lui. E vina celor din jur, care știu doar să-și încaseze salariile, a celor care au știut să beneficieze doar de avantajele legăturii cu un pilot. - Colegii de serviciu, au datoria morală să sesizeze modificările de comportament și să le anunțe superiorilor - care trebuie să ia măsuri preventive. - Medicii care au pacienți cu răspundere uriașă asupra unui grup de oameni, au datoria morală să anunțe superiorii angajatului de problemele de sănătate. - Părinții, rudele, apropiații, au și ei datoria de a anunța despre boala, sau suferința celui care are o astfel de meserie Omul acesta, bolnav psihic, a vrut să se sinucidă și a ales un mod sigur de a-și curma viața, cu obiectul din dotare (avionul pilotat). În mintea lui bolnavă, pasagerii nu existau. Era el, cu problema lui. Acest om bolnav, nu poate fi tratat ca un terorist care se sacrifică pe el, pentru a ucide în numele unui crez absurd! Dumnezeu să-i odihnească pe cei nevinovați, care au avut neșansa să urce în acel avion.

  • codru, duminică, 29.03.2015 09:07
    verificarea.pilotilor

    asa.cum.pasagerii.sunt.foarte.strict.verificati.fizic.inainte.de.imbarcare,ar.trebui.verificati.si.membrii.echipajului,sau.mai.ales.ei!niste.teste.de.baza.etilotest,masurarea.tensiunii,etc.pasagerii.platesc.o.gramada.de.bani,incredintandu-si.vietile,teoretic,pe.mainile.unor.oameni.competenti.si.apti.pentru.o.sarcina.atat.de.mare!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro