Un avion de pasageri s-a prăbuşit în Franţa

Actualitate / 24.03.2015

Un avion Airbus A320 al companiei Germanwings, care circula de la Barcelona către Dusseldorf şi avea 150 de persoane la bord, s-a prăbuşit marţi în regiunea Barcelonnette, în sudul Franţei, relatează presa franceză. Avionul aparţine companiei germane Germanwings, filiala low-cost a companiei aeriene Lufthansa. Secretarul de stat francez pentru Transporturi, Alain Vidalies, a declarat că nu există nici un supravieţuitor.

Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) şi jandarmeria franceză au confirmat că un Airbus A320 s-a prăbuşit în regiunea Barcelonnette, în sudul Franţei, scrie Le Figaro în ediţia electronică.Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) şi jandarmeria franceză au confirmat că un Airbus A320 s-a prăbuşit în regiunea Barcelonnette, în sudul Franţei, scrie Le Figaro în ediţia electronică.

Avionul de pasageri al companiei Germanwings prăbuşit în sud-estul Franţei a pierdut 10.000 de metri în doar două minute, existând informaţii contradictorii referitoare la transmiterea de către piloţi a unui semnal de alertă, informează Europe1.


Potrivit informaţiilor preliminare, avionul Airbus A380 a căzut rapid de la altitudinea de 10.000 de metri.

Unele surse declaraseră că piloţii transmiseseră un semnal de alertă, dar informaţia a fost respinsă de autorităţile aeronautice franceze.

Resturile avionului sunt concentrate pe o rază de doi kilometri, iar autorităţile suspectează o eroare tehnică.

Reprezentanţii Germanwings au declarat că pilotul avionul avea peste 10 ani de experienţă alături de companie. O echipă de angajaţi Airbus, Lufthansa şi Germanwings se îndreaptă spre locul accidentului pentru a stabili cât mai repede cauza tragediei. Reprezentanţii companiei au declarat că aeronava a pierdut contactul cu turnul de control francez. Avionul a avut o cădere abruptă de aproximativ 8 minute, informează France 24.


Lufthansa confirmă prăbuşirea avionului filialei low-cost Germanwings

"Cu profund regret, trebuie să confirmăm că Zborul Germanwings 4U 9525, pe ruta Barcelona - Düsseldorf, a suferit un accident în Alpii francezi. Cursa era efectuată cu un avion de tip Airbus A320, iar la bord erau 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului", a comunicat Lufthansa.

Companiile Lufthansa şi Germanwings au creat o linie telefonică specială pentru rudele victimelor - 0800 11 33 55 77.

"Toată lumea de la Germanwings şi Lufthansa este profund şocată şi îndurerată de acest eveniment. Gândurile şi rugăciunile noastre sunt la rudele şi prietenii pasagerilor şi membrilor echipajului", precizează comunicatul citat de Mediafax.


Oficiali germani din domeniul securităţii au declarat că, potrivit primelor dovezi, prăbuşirea avionului Airbus A320 al companiei Germanwings, în sudul Franţei, nu este un act de terorism, relatează agenţia DPA în pagina electronică.

Aeronava avea la bord 150 de persoane, nu 148, aşa cum a fost anunţat iniţial.

Preşedintele francez Francois Hollande a declarat că "nu ar exista victime franceze", dar fără "o certitudine totală". Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a declarat că printre victimele accidentului aviatic produs marţi în sudul Franţei se află numeroşi cetăţeni spanioli, dar şi germani şi turci.


Regele Felipe al Spaniei, care se afla într-o vizită în Franţa, s-a întâlnit cu preşedintele francez, Francois Hollande, la Palatul Elysee, unde au discutat despre prăbuşirea avionului Germanwings.

Cancelarul german, Angela Merkel, şi-a anulat toate întâlnirile programate pentru a urmări situaţia privind accidentul aviatic din sudul Franţei, relatează agenţia DPA în pagina electronică.

Merkel, care a discutat la telefon cu Hollande şi cu premierul spaniol Mariano Rajoy, s-a declarat profund şocată de prăbuşirea avionului german.

Secretarul de stat francez pentru Transporturi, Alain Vidalies, a declarat că "nu există niciun supravieţuitor" în urma prăbuşirii avionului companiei Germanwings.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro