Măşti de faţă cu turmeric: află care sunt beneficiile

Cosmetica / 19.05.2016

În tratamentele cosmetice, pudra de turmeric este un ingredient care poate face minuni pentru piele. Descoperă şase măşti de faţă cu turmeric pe care să le încerci

Turmericul, cunoscut şi sub denumirea de curcumă, este o plantă originară din India, folosită de mii de ani în gastronomie, în tratarea diferitelor afecţiuni, dar şi în ritualurile de înfrumuseţare. 
Pudra de turmeric, obţinută din rizomii plantei cu acelaşi nume, are o culoare intensă de galben şi este folosită drept condiment în bucătăria indiană. Dar beneficiile acestei plante sunt folosite şi în medicina tradiţională Siddha, din sudul Indiei, precum şi în medicina Ayurveda. Tot în India, mirele şi mireasa sunt acoperiţi pe faţă şi pe mâini în dimineaţa nunţii cu un amestec de turmeric şi făină de năut, pentru ca pielea lor să fie luminoasă şi strălucitoare pe tot parcursul ceremoniei, potrivit 
bellatory.com.
În tratamentele cosmetice, pudra de turmeric este un ingredient care poate face minuni pentru piele. Conţine substanţe antioxidante, care previn apariţia prematură a ridurilor prin neutralizarea radicalilor liberi, are efecte antibacteriene, fiind un aliat important în lupta împotriva acneei, dar are şi efect de uniformizare a nuanţei pielii. 
Turmericul poate fi inclus în măşti pentru ten, fiind potrivit pentru orice tip de piele. Chiar dacă are un pigment intens, acesta nu pătează pielea, urmele galbene rămase după aplicarea unei măşti curăţându-se rapid cu apă. Este foarte important să cumperi turmeric din farmacii sau din magazine cu produse naturiste, astfel încât să te asiguri că este de cea mai bună calitate. Turmericul este destul de des contrafăcut, pudra fiind combinată cu substanţe periculoase.

Iată câteva măşti faciale cu turmeric pe care să le încerci:

Mască cu miere şi turmeric

În combinaţie cu mierea şi laptele, turmericul oferă pielii hidratare şi micşorează porii deschişi. Vei avea nevoie de o linguriţă cu miere, o linguriţă cu pudră de turmeric şi o linguriţă cu lapte.Încălzeşte mierea în cuptorul cu microunde, timp de 10 - 15 secunde. Dacă nu vrei să foloseşti cuptorul cu microunde, poţi folosi mierea la temperatura camerei sau o poţi încălzi pe aragaz, la bain-marie. Amestecă mierea cu pudra de turmeric şi o linguriţă cu lapte sau iaurt grecesc.Spală-te pe faţă şi imediat aplică masca pe ten, cu ajutorul degetelor. Lasă masca să acţioneze timp de 30 de minute sau până când se usucă. Clăteşte-te cu apă călduţă, având grijă să îndepărtezi orice urmă de amestec. 

Mască cu avocado şi turmeric

Combinaţia dintre turmeric şi avocado, unul dintre cele mai hrănitoare şi hidratante ingrediente naturale pentru piele, este ideală pentru tenul uscat, lipsit de strălucire.Vei avea nevoie de o lingură cu piure de avocado. Pentru a obţine piure de avocado, lasă fructul de avocado să se coacă până ce devine moale şi are o consistenţă cremoasă, apoi pisează-l cu furculiţa sau în blender. Citeşte aici câteva metode prin care să grăbeşti coacerea unui avocado.
Amestecă piureul de avocado cu un sfert de linguriţă cu turmeric şi o linguriţă cu iaurt. Aplică masca pe faţă şi las-o să acţioneze timp de cel puţin zece minute. Clăteşte-te cu apă călduţă. 
  • francis, sâmbătă, 25.11.2017 01:37
    Turmeric

    One of the most important spice is turmeric, it uses mainly involve in skin lightening and brightening. http://www.perfecthealthinlife.com/2017/11/uses-of-turmeric-for-skin.html

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro