Starul din „Interstellar“ și „Dallas Buyers Club“ a împlinit 51 de ani pe 4 noiembrie. El a dezvăluit care a fost prima lui replică într-un film, cum și-a cunoscut soția și de ce nu a vorbit 8 ani cu mama lui.
Unul dintre cei mai apreciați actori americani, Matthew McConaughey s-a născut la 4 noiembrie 1969 în Uvalde, Texas, Statele Unite. Mezinul unei familii cu trei copii în care tatăl era proprietarul unei stații de benzina, iar mama era profesoară suplinitoare, Matt nu era interesat de afacerea tatălui, așa că, după absolvirea liceului, a plecat în Austria, unde, timp de un an, a spălat vase și a curățat cotețele găinilor, scrie Cinemagia.Întors în America, s-a înscris la Universitatea din Texas cu gândul să se facă avocat. Însă, în momentul în care a descoperit cartea "The Gratest Salesman în the World" de Og Mandino, și-a dat seama că adevărată lui vocație este actoria. Matthew McConaughey a intrat în lumea filmului în 1991, participând la proiecte studențești, reclame naționale și regizând scurt-metraje.
Actorul are din 1993 o diplomă în film. El a devenit cunoscut în acel an, după rolul din comedia "Marea ameţeală/ Dazed and Confused", construindu-şi ulterior o carieră strălucitoare la Hollywood, cu roluri ca cele din filmele "Eu cu cine mă mărit?/ The Wedding Planner", "Cum să scapi de un tip în 10 zile/ How To Lose A Guy In 10 Days", "Sahara" şi "Aurul nebunilor/ Fool's Gold".
În ultimii ani, actorul american s-a remarcat în serialul "True Detective" şi în filmele "Băiatul cu ziarele/ The Paperboy" şi "Mike meseriaşu'/ Magic Mike", iar printre cele mai recente roluri ale sale se numără cele din "Dallas Buyers Club", de Jean-Marc Vallée, care i-a adus un premiu Oscar pentru interpretare, "Lupul de pe Wall Street" şi "Interstellar".
Primele cuvinte într-un film, spuse la nimereală
Starul își promovează acum volumul autobiografic "Greenlights". El a povestit în emisiunea "Sunday Today", difuzată de postul american de televiziune NBC News care a fost prima sa replică într-un film: "Alright, Alright, Alright" ("Bine, bine, bine"), au fost primele cuvinte pe care le-a rostit la debut, în "Marea ameţeală".
De fapt, a fost o replică improvizată, a dezvăluit actorul, întrucât regizorul Richard Linklater le-a spus celor din distribuție că toată scena se va baza pe motivația personajelor lor.
McConaughey a povestit că discuta cu regizorul și colegii despre ce ar trebui să spună personajul său în scena care urma să fie filmată. "Despre asta vorbea Wooderson, despre mașina lui", a povestit actorul despre personajul său care apărea în scena în care juca cu Rory Cochrane (în rolul lui Slater). Când McConaughey a început să spună "bine, bine, bine", regizorul dăduse deja comanda "Acțiune!", iar actorul a fost filmat spunând aceste cuvinte.
Secvența a rămas la montaj și, deși el nu s-a gândit că va atrage atenția, a devenit una memorabilă pemntru fanii săi. "Am auzit, oamenii și-au tatuat aceste cuvinte în cele mai surprinzătoare părți ale corpului", a spus McConaughey.
"Când am jucat rolul ăsta nu știam dacă va fi doar un hobby sau un job de o vară, dar s-a dovedit a fi începutul unei cariere. Aici a început totul și mereu mă uit la acest început", a declarat starul pentru ET în urmă cu doi ani.
S-a certat cu mama lui pentru scurgerea de informații
În continuarea acțiunii de promovare a cărții sale, Matthew McConaughey a explicat în emisiunea "The Howard Stern Show" de ce nu a vorbit timp de opt ani cu mama lui. "Discutam cu ea și apoi descopeream că tot ce vorbeam cu ea apărea în ziare după trei zile", a dezvăluit actorul.
El a spus că a fost nevoit să stabilească niște "granițe" în relația cu mama lui, Kay, în vârstă de 88 de ani, pentru a putea să se înțeleagă cu ea. După ce i-a explicat clar că nu poate să povestească presei tot, McConaughey și-a pierdut răbdarea când mama lui a invitat o echipă de televiziune să facă turul casei în care a crescut.
Momentul care i-a pus capac a fost când ea le-a arătat jurnaliștilor patul în care el și-a pierdut virginitatea. Un coleg l-a sunat pe Matthew ca să-l întrebe despre acest interviu, iar atunci actorul și-a sunat mama și a fost șocat când aceasta i-a zis că nu știe despre ce vorbește.
De atunci, McConaughey a rupt legătura cu mama sa. "A fost mereu mama mea, dar devenise o altă persoană", a spus el în emisiunea de radio. "A fost greu opt ani, dar am trecut peste asta. E bine", a adăugat actorul.
Cu timpul, Matt a iertat-o, iar anul acesta a stat în carantină cu ea, alături de soția lui, Camila Alves, și cei trei copii - Levi (12 ani), Vida (10 ani) și Livingston (7 ani).
"Jeezus, o să zică nu!"
Matthew McConaughey a vorbit într-un interviu cu Oprah Winfrey, difuzat de Apple TV+, despre momentul în care a văzut-o prima oară pe soția lui, în urmă cu 14 ani. El a mărturisit că a fost subjugat pe loc de frumusețea acesteia și și-a dorit chiar atunci să o invite la o întâlnire romantică.
Cei doi s-au cunoscut în 2006, când ea avea 24 de ani, iar el - 37. Starul și-a amintit cum a reacționat când a văzut-o prima oară: "N-am zis <<Cine este>>, am zis <<Ce-i asta>>", a spus el. "Am avut o legătură perfectă. Am vorbit în seara aia atâta spaniolă și portugheză cât nu vorbisem toată viața mea, înțelegi?", a glumit el.
Citește și: Matthew McConaughey, starul fără fițe. Duce măști în spitale și joacă bingo cu bătrânii din azil
McConaughey și Alves s-au logodit în decembrie 2011 și s-au căsătorit în iunie 2012. Actorul a mărturisit că nu era sigur că ea va accepta cererea lui în căsătorie. "Îmi amintesc că am îngenunchiat privind-o în ochi. Îmi amintesc chipul ei. Îmi amintesc zâmbetul ei în timp ce mă ridicam de la picioarele ei. Îmi amintesc că-mi țineam respirația. Iar ea n-a zis DA imediat. Și toată familia se gândea: <<Jeezus, o să zică nu!>>".
Din fericire, a fost un DA. Dar asta n-a fost tot. Din cauza programului său încărcat, actorul nu reușea să stabilească data nunții. După patru luni, Camilla a decis să ia problema pe cont propriu și i-a dat o invitație la nuntă cu data stabilită. Ce mai era de făcut? Matt s-a conformat și și-a dat toată silința să-și elibereze programul pentru fericitul eveniment.
La urma urmei, chiar el recunoaște că venise timpul și simțea cum ticăie ceasul: "Mă apropiam de 40 de ani, iar planul meu era să mă însor și să am copii până la acea vârstă. Dar nu doream să intru în joc și să mă simt presat din cauza asta, pentru că dacă ești presat nu-ți găsești un partener", a mărturisit el în 2018 pentru Cigar Aficonado. "Și atunci, această femeie minunată tocmai a trecut prin fața ochilor mei. M-am gândit: <<Cine e?>>. Și era Camila", a mai spus actorul.
Foto: Hepta