22
Naomi Campbell nu îmbătrânește: Supermodelul a făcut senzație la Cannes, la o zi după ce a împlinit 52 de ani
Modă · Moda de la A la Z / 24.05.2022

Naomi Campbell a atras toate privirile pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Cannes. Supermodelul a purtat o rochie cu un decolteu foarte adânc, fără sutien, la premiera filmului „Decision to Leave”.

Campbell, care a împlinit 52 de ani pe 22 mai, a ales o rochie neagră, decorată cu pene și funde albe în zona umerilor. Piesa cu un decolteu foarte adânc face parte din colecția primăvară-vară 2022 Valentino Haute Couture.

Citește și: Ținutele purtate de vedete la Festivalul de Film de la Cannes 2022



Ea a completat ținuta spectaculoasă cu o pereche de pantofi negri cu toc înalt și a accesorizat-o cu un colier cu diamant și brățări din argint.

Deși a depășit vârsta de 50 de ani, starul britanic pare să nu îmbătrânească. Naomi a arătat impecabil pe covorul roșu, purtând un machiaj delicat și una dintre coafurile sale reprezentative - părul perfect drept, cu cărare pe mijloc.


Naomi a fost fotografiată ținându-și în brațe fetița la sosirea la Hotelul Eden Rock, pentru cea de-a 75-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes.  

Supermodelul nu a dezvăluit numele fiicei sale, care a împlinit un an. Ea a anunțat în luna mai a anului trecut că a devenit mamă, iar ulterior a declarat că fetița este copilul său biologic. Cu numai câteva săptămâni înaintea anunțului Naomi a defilat la Săptămâna Modei de la Paris.


Modelul britanic a declarat într-un interviu pentru Vogue Marea Britanie că fiica sa nu este adoptată, ci este copilul ei biologic.

„Această binecuvântare mică și frumoasă a ales ca eu să-i fiu mamă. Sunt atât de onorată să am acest suflet blând în viața mea și nu există cuvinte prin care să descriu legătura pe viață pe care o împărtășesc acum cu tine, îngerul meu. Nu există iubire mai mare”, a scris Naomi în postarea de pe Instagram în care a anunțat că a devenit mama unei fetițe.



Modelul a ținut să clarifice că fetița de un an, al cărui tată biologic nu a fost dezvăluit, este copilul său biologic, în ciuda zvonurilor că ar fi fost adoptată.

Naomi a pozat pentru coperta revistei de modă împreună cu fetița sa, confirmând că „Nu este adoptată. Este copilul meu”.

În cadrul interviului, supermodelul a refuzat să dea alte detalii despre fiica sa. Însă a dezvăluit că foarte puține persoane din cercul său larg de prieteni au știut că plănuiește să devină mamă.

„Pot să număr pe degetele de la o mână oamenii care au știut că voi avea un copil. Dar ea este cea mai mare binecuvântare pe care mi-am imaginat-o vreodată. Este cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată”, a spus Naomi.

Starul nu a dezvăluit metoda prin care a adus-o pe lume pe fiica sa, dar a vorbit în trecut despre numeroasele opțiuni prin care poate să-și întemeieze o familie. Una dintre opțiunile la care fi putut apela este o mamă surogat.

„Tot timpul mă gândesc că vreau să am copii. Dar acum, cu știința care există în prezent, cred că pot să o fac când vreau”, a dezvăluit ea într-un interviu din 2017.

Ea a mai declarat că și-a dorit să aibă un copil cu un partener de viață. „Vreau o figură paternă. Cred că este important”, a spus modelul, adăugând că și-a dorit o familie tradițională. 

Naomi a fost ultima dată într-o relație în anul 2018, cu rapperul Skepta, iar în anul următor a avut o relație de scurtă durată cu actorul Liam Payne. De-a lungul anilor, a avut relații cu numeroase staruri, inclusiv Sean Diddy, Robert De Niro, Mike Tyson, precum și cu miliardarul rus Vladislav Doronin.

Foto: Hepta

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro