Will Smith, cercetat de Protecţia copilului
Divertisment · Stiri / 21.05.2014

Actorii Jada şi Will Smith sunt cercetaţi de Serviciile pentru Protecţia copilului din Statele Unite, potrivit presei americane, după ce Willow, fiica lor minoră în vârstă de 13 ani, a apărut într-o fotografie care o arăta într-un pat alături de actorul Moises Arias, în vârstă de 20 de ani.

Potrivit site-ului femalefirst.co.uk, citat de Mediafax, reprezentanţii Los Angeles Department of Children & Family Services i-au contactat pe cei doi actori hollywoodieni, după ce fiica lor Willow a apărut în acea fotografie ce a fost publicată pe internet.

"Ancheta a fost deschisă oficial săptămâna trecută şi este luată în serios de acest departament", a declarat o sursă, citată de RadarOnline.com.

"Will şi Jada Pinkett Smith au fost extrem de cooperanţi cu reprezentanţii legii. Desigur, nu sunt deloc fericiţi de faptul că abilităţile lor de părinţi sunt investigate, dar înţeleg foarte bine situaţia"
, a adăugat aceeaşi persoană.

Într-o fotografie controversată, realizată în alb-negru, Willow Smith poartă jeanşi şi un tricou, Moises Arias apare cu bustul gol, iar cei doi tineri sunt foarte apropiaţi într-un pat. Se pare că fotografia a fost făcută în timpul unui weekend din timpul Festivalului Coachella din Indio, California, iar autorităţile americane i-au întrebat pe soţii Smith dacă fiica lor, care este minoră, a fost supravegheată de vreun adult în timpul acelui eveniment muzical.


"Angajaţii de la Serviciile sociale vor discuta şi cu Willow, separat, şi vor să stea de vorbă şi cu bărbatul tânăr care apare în fotografie. Această anchetă nu va consta doar într-una sau două vizite făcute familiei Smith, ci va dura probabil cel puţin o lună", a adăugat aceeaşi sursă.

Jada Smith, în vârstă de 42 de ani, s-a arătat extrem de iritată atunci când un jurnalist i-a adresat o întrebare pe această temă în urmă cu câteva zile.

"Uite cum stă treaba. Nu există nimic sexual în acea fotografie şi nici în acea situaţie",
a spus actriţa americană.

Will şi Jada Smith, care s-au căsătorit în 1997, au împreună doi copii: un fiu, Jaden, născut în 1998, şi o fiică, Willow, născută în 2000, notează Mediafax. Starul hollywoodian mai are un fiu, Willard, născut în 1992 de prima soţie a actorului, Sheree Zampino.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro