Topul ţărilor unde este cel mai bine să fii mamă: Pe ce loc e România

Mama si copilul / 07.05.2015

Norvegia este cea mai bună ţară din lume pentru mame, iar Somalia este cea mai rea, potrivit unui clasament anual întocmit de organizaţia neguvernamentală "Save the children" (Salvaţi copiii).

România se află pe ultimul loc printre cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene, situându-se pe poziţia a 66-a, după Turcia şi înainte de Trinidad şi Tobago, scrie AFP, citată de Ziare.com.

Statele Unite, locul 33, sunt cu mult în urma ţărilor scandinave care domină în mod tradiţional acest clasament ce include la 179 de ţări şi bazat pe o serie de criterii precum sănătatea maternă, educaţia, nivelul veniturilor şi statutul femeilor.

Finlanda, lideră anul trecut, ocupă locul al doilea în acest an, iar Australia, poziţia a noua, este singură ţară din afară Europei situată în top zece.


Canada se află pe locul 20, înaintea Franţei (23) şi a Marii Britanii (24).

Ultimele zece ţări ale clasamentului sunt din Africa, printre care Sierra Leone (169, la egalitate cu Haiti), Republica Centrafricană şi Republicană Democrată Congo. Nouă din aceste zece ţări africane sunt scenă unor conflicte armate.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro