8 greșeli care fac curățenia mult mai dificilă
Casă şi familie · Acasa / 09.12.2016

Ai senzația că faci permanent curățenie, iar casa ta tot nu este atât de curată pe cât ai vrea? Unele obiceiuri greșite ar putea fi responsabile pentru asta.

Acestea transformă curățenia într-o activitate mult mai dificilă, care îți consumă mult timp și energie. Iată ce ar trebui să eviți, potrivit housebeautiful.com:

Folosești produse de curățenie făcute în casă

Sunt promovate intens și au devenit foarte populare, dar unele soluții de curățenie făcute în casă nu sunt atât de eficiente precum cele din comerț. Nu vor reuși să curețe la fel de repede și de ușor murdăria și vei fi nevoită din această cauză să muncești mai mult.


Ștergi praful cu pămătuf din pene sau puf

Chiar dacă îți petreci timpul ștergând praful, această unealtă este inamicul curățeniei. Aparent îndepărtează praful de pe suprafețe, dar nu face altceva decât să-l împrăștie în aer și să se așeze apoi la loc pe mobila ta. O lavetă din microfibră este în schimb aliatul tău pentru că va șterge bine praful, iar micile firicele vor rămâne prinse de fibra textilă.

Ștergi geamurile când e soare

Într-o zi însorită faci curățenie cu drag, dar ar putea fi o greșeală majoră să ștergi geamurile când este soare afară. Soluția pentru curățarea geamurilor, care este de obicei pe bază de alcool, se va evapora instant și se va usca înainte de a dizolva murdăria, lăsând urme inestetice. Din această cauză vei fi nevoită să muncești mai mult.


Intri încălțat în casă

Este foarte important să-ți lași pantofii la ușă și să eviți pe cât posibil să mergi încălțat prin casă. Murdăria de pe talpa pantofilor se va transfera pe podele și covoare, fiind apoi dificil de îndepărtat.

Uiți să cureți aspiratorul

Dacă aspiratorul tău este plin, puterea lui de absorbție va fi mult redusă, iar asta înseamnă că o mare parte din murdăria de pe podelele și covoarele tale va rămâne tot acolo. Înlocuiește sacul de unică folosință al aspiratorului când este mai puțin de jumătate plin, iar dacă ai aspirator fără sac, golește recipientul după fiecare folosire.


Nu lași produsele de curățenie să acționeze pe gresie și faianță

Pulverizezi soluție de curățat pe gresie și faianță, apoi începi imediat să freci? este o greșeală care te face sp muncești mai mult. După ce aplici soluțiile de curățenie, lasă-le să acționeze timp de câteva minute, apoi freacă suprafețele. Murdăria se va înmuia și va fi mult mai ușor curățată.

Pulverizezi soluția pentru praf direct pe mobilă

Când pulverizezi soluția pentru curățat direct pe mobilă, aceasta creează o peliculă la suprafață care atrage și mai mult praf. Vei fi nevoită apoi să ștergi iar. Pentru a evita formarea peliculei lipicioase, pulverizează soluție pe cârpa de șters praful, apoi șterge mobila.


Amâni treburile casnice

Uneori, în timpul săptămânii, se întâmplă să amâni activități legate de curățenie din cauza programului încărcat. Dar dezavantajul este acela că la finalul săptămânii îți va fi mult mai dificil să faci curat, pentru că murdăria se acumulează și este apoi greu de îndepărtat.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro