Cateva sfaturi pentru o mamica suprasolicitata
Casă şi familie · Copii / De Greta Harja, 04.01.2006

Nu cred ca exista vreo mama care sa afirme, cu toata sinceritatea, ca nu s-a simtit niciodata coplesita de responsabilitati sau ca urmare a faptului ca, uneori, nu gaseste...

Nu cred ca exista vreo mama care sa afirme, cu toata sinceritatea, ca nu s-a simtit niciodata coplesita de responsabilitati sau ca urmare a faptului ca, uneori, nu gaseste nici un moment de respiro de-a lungul intregii zile.

Motivele sunt diferite, dar rezultatul este acelasi: gradul de stres la care poate ajunge o mama poate atinge uneori nivele ingrijoratoare. Asta nu inseamna ca, daca esti in situatia aceasta, ar trebui sa "depui armele" si sa te lasi coplesita. Exista cateva mijloace prin care poti tine situatia sub control.



Respira adanc

Probabil iti spui ca numai de respiratie nu-ti mai arde, cand tu te simti prinsa in centrul unui imens carusel de responsabilitati si sarcini, din care nu se intrevede nici o posibilitate de iesire.

Dar, asa cum spun psihologii americani, metoda chiar da rezultate (nu stii oare vorba aceea potrivit careia toate marile idei sunt si cele mai simple?).

Daca vrei sa te convingi, incearca urmatorul experiment: cand simti ca ti-ai pierdut rabdarea si esti pe punctul de a exploda, respira adanc de trei ori. Va dura doar doua minute, dar incearca sa vizualizezi mental cum stresul se "scurge" incet si sigur, lasandu-te calma si linistita...



Concentreaza-te exclusiv asupra prezentului

Daca nu te preocupi decat de ceea ce tine de momentul actual, vei evita sa te enervezi inutil. Nu are nici un rost sa te gandesti acum la ceea ce se va intampla saptamana viitoare, mai ales daca pe moment esti in imposibilitatea de a intreprinde ceva in aceasta directie.

Scarlett O'Hara avea o vorba, devenita emblematica: "Si maine e o zi!". Incearca sa transformi asta in deviza ta de viata. Nu te agita decat daca este vorba chiar despre o problema serioasa si daca poti sa rezolvi ceva acum. Rareori se intampla sa fie ceva care intr-adevar nu suporta amanare.



Mergi in oras cu prietenii

Majoritatea femeilor care au devenit mame au tendinta de a se retrage in mica lor lume, in care nu mai este loc decat pentru micutul, plangaciosul si adorabilul personaj principal. Este de inteles, mai ales daca e primul copil, dar pentru tine ca persoana, nu este prea indicat.

Ai nevoie de o pauza, ai nevoie sa-ti pastrezi partial stilul de viata pe care il aveai inainte de a naste. Si cum te-ai putea relaxa mai bine decat in compania prietenelor, la o micuta bafra delicioasa, care ne place tuturor atat de mult?



Iesi la o plimbare scurta de cate ori simti nevoia

Aerul proaspat are un efect de panaceu pentru nervii tai suprasolicitati. Daca ai pe cineva de incredere care sa stea putin cu micutul, nu ezita sa iesi la plimbare, de preferinta in parc, pentru ca este liniste, mai putina poluare si te vei relaxa minunat in mijlocul naturii.

Respira adanc, umple-ti plamanii de oxigen si inspira parfumul florilor si asculta ciripitul pasarilor. Este esential sa nu te stresezi (inutil, de altfel), intrebandu-te daca bebelusul este bine - cu siguranta, este! Ai iesit ca sa te relaxezi, nu-i asa?

Citeste reviste

Chiar daca iti place foarte mult literatura rusa, cu siguranta nu mai ai chef de Dostoievski sau de Esenin intre doua alaptari si un schimbat de scutece. Mai ales ca bebelusul are colici. Dar, daca nu te deconectezi macar putin, vei claca, mai devreme sau mai tarziu.

De aceea, citeste reviste cu articole facile, insa in acelasi timp nostime, care iti vor aduce un zambet pe buze si te vor ajuta sa te detensionezi. Daca bei intre timp si un suc proaspat de fructe, vei avea sentimentul ca te nasti a doua oara.

Mergi la culcare o data cu bebelusul

Da, stim: vei dormi mai mult sau mai putin "iepureste", atenta la orice sunet care se aude din camera micutului. Dar te vei odihni! Oricum, in primele luni de viata ale acestuia nu o vei putea face decat in "episoade" de cel mult trei ore. Te vei ocupa ulterior de celelalte sarcini, pentru ca si organismul te va sustine, din moment ce ai beneficiat de cateva ore de odihna.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro