Copiii americani vor avea microcipuri implantate pentru a fi găsiţi uşor!
Casă şi familie · Copii / 26.05.2016

Implantarea copiilor cu microcipuri e inevitabilă, iar americanii se vor obişnui cu acest proces aşa cum au acceptat şi codurile de bare, se arată într-o emisiune NBC.

În Statele Unite se pune deja problema microcipării copiilor şi se vorbeşte despre acest proces ca despre "un val inevitabil". Potrivit postului de televiziune NBC, microciparea minorilor va deveni realitate "mai degrabă mai devreme decât mai târziu", iar americanii vor percepe acest proces la fel cum au acceptat codurile de bare, ca pe ceva normal, relatează site-ul infowars.com.

Într-o emisiune difuzată de NBC, Steffany Rodroguez-Neely, mamă a trei copii, a povestit groaza pe care a trăit-o în momentul în care a realizat că a pierdut-o pe fiica sa într-un magazin. De fapt, aceasta se ascunsese după un raft cu haine, dar Steffany spune că a avut un şoc care poate deveni coşmarul oricărui părinte, acela de a nu-ţi găsi copilul.

"Dacă asta îmi poate salva copilul, atunci nu-i ceva extrem, nici vorbă", a spus ea despre implantarea cipurilor la copii. "Microciparea ar fi un element de protecţie în plus, în caz că se întâmplă ceva rău", a adăugat femeia.

La rândul ei, Rodroguez-Neely a povestit cum a înfruntat scepticismul membrelor unei asociaţii a mamelor din Tampa Bay, printre care se numără şi Kerri Levey, îngrijorate de perspectiva implntării cipurilor la copii. "Vreţi să punem nişte baterii în copiii noştri, să le punem cipuri. Până unde se va merge cu treaba asta?"
, a întrebat Levey. "E un cip mic, de mărimea unui bob de orez, care poate preveni o tragedie. Cred că cei mai mulţi părinţi ar spune acum că ar vrea să fi avut aşa ceva", i-a explicat Rodroguez-Neely.

Dincolo de aspectul etic al acestei iniţiative, se pune problema siguranţei din punct de vedere tehnic şi al sănătăţii receptorului. Stuart Lipoff, expert în microtehnologie, dă asigurări că procedura este sigură şi inevitabilă. "Oamenii ar trebui să înţeleagă că testele au deja loc. Armata nu doar le testează, ci le şi foloseşte. Nu se mai pune problema dacă se va întâmpla, ci când"
, a precizat el.

Lipoff a mai spus pentru NBC că oamenii nu ar trebui să se teamă de perspectiva unui "Big Brother" care le va urmări copiii şi că această tehnologie este de fapt un upgrade la cea a codului de bare. "Când codurile de bare au apărut în anii '60, oamenii erau reţinuţi. Se temeau de ele pentru că nu înţelegeau conceptul. Astăzi sunt atât de răspândite încât nu le mai băgăm în seamă. Un microcip va funcţiona în acelaşi mod", a explicat expertul, menţionând că microcipurile se vor răspândi sigur.



Potrivit NBC, cipurile care vor fi implantate copiilor sunt foarte mici. "Poţi să pariezi că într-o zi cineva va începe să le producă şi le vom vedea peste tot", a spus reporterul Melanie Michael.

Subiectul materialului difuzat de NBC este de natură să provoace nemulţumirea grupurilor care militează pentru apărarea drepturilor cetăţeneşti, care văd în această tehnologie a microcipurilor un mijloc eficient de control pe care autorităţile îl pot folosi abuziv.


Foto: Depositphotos

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro