"Explozie" de mame minore

 În România se înregistrează 8.500 de mame minore anual şi peste 40.000 de copii abandonaţi. "Cele 8.500 de mame minore din fiecare an ne situează pe primul loc în Europa. S-a ajuns la situaţia în care din 1.000 de femei care nasc 43 sunt minore. Mamele minore au risc crescut de avort iar dacă naşterea are loc există riscul major ca acest copil să fie abandonat, iar tînăra mamă va avea dificultăţi de integrare socială şi abandon social. Peste 40.000 de copii sunt abandonaţi în România la care se adaugă alţi 300.000 lăsaţi în grija rudelor ”, a declarat în această săptămână medicul Tudor Ciuhodaru.Potrivit studiilor UNICEF din 2009, la nivel mondial România se situează la egalitate cu state precum Turcia, Chile, Insulele Mauritius şi Filipine.

Mamele minore, împreună cu bebeluşii, au două şanse: una este să ajungă intr-un centru de plasament. În al doilea caz, dacă părinţii mamei minore depun o cerere şi declară că vor avea grijă atât de mama minoră, cât şi de noul-născut, şi se constată că nu sunt alte pericole, atunci mama şi copilul pot rămâne în familie.
În astfel de cazuri, când o minoră dă naştere unui copil, atât părinţii mamei, cât şi mama minoră au parte de consiliere. Potrivit specialiştilor, aproximativ 80% din mamele minore care ajung într-un centru maternal se reîntorc în familie.

Fetele care nu se reintegrează în familie au de înfruntat nenumărate obstacole sociale: prejudecăţi, lipsa banilor, lipsa şansei de a învăţa şi de a munci. Iar bebeluşul devine victimă colaterală. "Le este foarte greu. În primul rînd, în România nu te angajează nimeni, dacă ai 16 ani şi copil mic. Pe de o parte, prejudecată, pe de alta... n-ai nici o calificare. În România poţi munci de la 15 ani doar cu acceptul părintelui. Însă în cazul multora dintre ele, relaţia cu familia se întrerupe. Poţi să duci copilul la o creşă săptămânală, dar asta costă şi, oricum, creşa îţi primeşte copilul numai de la 8 luni, iar Protecţia Copilului te poate ajuta cu plata creşei, de la 3 până la 6 luni. Ce faci însă după acest timp?", explică Iuliana Oltean, director executiv ACSIS (Asociaţia pentru o Comunitate Solidară şi Intervenţie Socială) într-un articol publicat de "Dilema Veche".


O sarcină la o vârstă fragedă are impact devastator asupra adolescentei care devine mamă. Copila iese din cercul ei de prieteni din perioada copilăriei şi se trezeşte peste noapte mamă. „Este foarte dificil să-şi asume rolul de mamă. Nu are echilibrul afectiv pentru acest lucru. Aceste copile nu sunt pregătite să se simtă femei“, explică psihologul.
În lipsa unei consilieri de specialitate, riscul abandonării copilului de către mamă creşte, la fel şi cel al abandonului şcolar. „Fetei îi este ruşine de ceea ce i s-a întâmplat şi îi va fi foarte greu. Va abandona prietenii şi prietenii o vor abandona pe ea“, arată psihologul.


Familia, un filtru care nu funcţionează. Când o fetiţă devine mamă, ceva nu funcţionează în casa în care a crescut şi în care ar trebui să fie ocrotită. Părinţii sunt neatenţi, ocupaţi, stresaţi, nepăsători, nu discută deschis cu copilul, nu-i asigură un mediu normal în care acesta să crească. Finalmente, ei nu sunt părinţi aşa cum ar trebui să fie, dacă propriul copil ajunge în situaţia de a fi părinte.“Părinţii mamelor minore vin la noi când situaţia e foarte gravă. De multe ori se întâmplă ca părinţii să nu ştie că fata lor e însărcinată până când aceasta nu naşte. În astfel de cazuri, când o minoră naşte, eu cred că e vorba foarte mult de educaţia celor “şapte ani de acasă”, şi de condiţiile de acasă. Poate fata respectivă caută afecţiune şi nu o primeşte din partea părinţilor, aşa că o caută în altă parte şi se întâmplă ceea ce se întâmplă”, a explicat directorul DGASPC Bistriţa-Năsăud, Margit Moldovan.  Sărăcia şi ignoranţa, o combinaţie nocivă. Tinerele care ajung să poarte o sarcină la vârste fragede provin în general din familii dezorganizate, care trăiesc mai ales în mediul rural. Psihologii spun că aceste sarcini apar pe fondul ignoranţei. „O sarcină nedorită apare în mediile sărace şi acolo unde e ignoranţă. Fetele devin mature din punct de vedere sexual cu 4-5 ani înainte de a deveni mature din punct de vedere emoţional şi intelectual. Acest lucru, coroborat cu lipsa educaţiei sexuale, duce la o sarcină nedorită“, a declarat psihologul Irina Şerban, de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Constanţa, pentru "Adevărul".

Lipsa unui program naţional de educaţie sexuală. Educaţia în şcoli e deficitară. Demolat prin implozie necontrolată prin nesfârşite reforme, sistemul de învăţământ a devenit poligonul de teste în care copiii sunt răsuciţi până îi ia ameţeala, ca într-un joc. Şcoala din România nu reuşeşte să-i pregătească pe elevi pentru viaţa adevărată atunci când aceştia au nevoie, iar educaţia sexuală predată sporadic în şcoli nu este eficientă.

Promovarea sexului ca mod de reuşită în viaţă. E prea mult sex la televizor şi în presă pentru ca părinţii să mai aibă vreo şansă în a-şi ţine copiii departe de acest subiect. Cumva, de la părinţi sau de la colegi, copiii află oricum cum stă treaba în această privinţă. Dar când sexul e prezentat zilnic, an de an, ca o reţetă sigură de succes în viaţă, copiii şi adolescenţii sunt expuşi unui drog mincinos. Tinerii sunt uşor de influenţat şi ajung să creadă că e mai bine să faci sex pentru bani ca să răzbeşti în viaţă, decât să te ţii de şcoală. Din păcate, modelul piţipoancei de tip Moni Gabor are succes din ce în ce mai mare, pe fondul lipsei de educaţie.

Presiunea anturajului şi a "modei" de a face sex cât mai timpuriu. Virginitatea a ajuns o ruşine în România. Tinerii fac sex la vârste tot mai fragede din spirit de gaşcă, dar şi din teama de a nu fi stigmatizat, izolat şi umilit de cercul de prieteni. Societatea promovează libertinismul sexual, iar adolescenţii resimt tot mai devreme impulsul de a-şi începe viaţa sexuală, chiar dacă ei nu se simt pregătiţi pentru acest pas.

"Trebuie să recunoaştem că trăim într-o societate în care se promovează ideea că reuşita în viaţă depinde de felul în care arăţi şi în care ştii să îţi vinzi imaginea", o societate în care dispensa de 16 ani nu mai este de mult valabilă. Până la urmă, convenţiile sociale în care trăim sunt pură ipocrizie. Cum, pe ce criterii, cu ce motivaţie şi cine ne dă dreptul să fixăm maturitatea unui om la 18 ani?", se întreba Sorin Eşanu, medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul Clinic Polizu din Bucureşti, într-un articol din "Dilema Veche". 

Cum e în alte ţări


Minorele care rămân însărcinate sunt o problemă în aproape toată lumea, iar datele din ultimele ani relevă un paradox: chiar dacă există programe de educaţie sexuală, rata tinerelor care rămân însărcinate continuă să crească. Există, însă, un element important, care afectează relevanţa cifrelor - în multe ţări, printre care SUA, limita de vârstă sub care se consideră că o mamă e minoră este 20 de ani. Astfel, în mai toate statele din Occident o fată care naşte la 19 ani e considerată minoră, în timp ce în România limita de vârstă este 18 ani.

Rata minorelor înscărcinate variază de la o ţară la alta, în funcţie de factori sociali, dar şi personali. La nivel global, aceasta se situează între 143 de cazuri la 1.000 de naşteri, în zonele sub-sahariene, şi 2,9 la 1.000 în Coreea de Sud. Cele mai mari rate în ţările dezvoltate se înregistrează în SUA şi Marea Britanie.

În Suedia, 7 din 1.000 de mame sunt minore. În această ţară a fost aplicat un program naţional de educaţie sexuală încă din 1956, iar de la 14 ani elevii primesc prezervative. În Franţa se înregistrează 9 mame minore la 1.000 de naşteri. În 1973 a fost introdusă educaţia sexuală în toate şcolile. Programa şcolară include între 30m şi 40 de de ore de educaţie sexuală. În Canada, 20 din 1.000 de mame sunt minore. În Marea Britanie se înregistrează o rată mai mare, de 31 de mame minore la mia de naşteri. În şcoli se predă educaţia sexuală, dar părinţii pot opta pentru predarea acestei materii la vârste mai mari. Sondajele de opinie au relevat că elevii nu sunt mulţumiţi de educaţia sexuală predată în clasă, iar Marea Britanie are una dintre cele mai înalte rate de naşteri la vârste fragede din Europa.
În Germania, 11 din 1.000 de naşteri au protagoniste minore. Există cursuri de educaţie sexuală în şcoli, ba chiar copiii pot participa la "workshopuri" de masturbare, pentru a preveni contactele sexuale la vârste fragede. În Scoţia, educaţia sexuală e axată pe abstinenţă, iar rata minorelor gravide este de numai 8 la 1.000 de naşteri. În Mexic se înregistrează 78 de mame minore la mia de naşteri. În SUA proporţia e de 52,1 la 1.000 de naşteri, cea mai mare rată din statele dezvoltate. Unele state americane aplică educaţia sexuală libertină, altele promovează abstinenţa ca soluţie pentru prevenirea sarcinilor premature. Potrivit Campaniei Naţionale de Prevenire a Sarcinilor Minorelor din SUA, statul american are cea mai mare rată de minore însărcinate, socotind aici toate tinerele care au născut până la împlinirea vârstei de 20 de ani: aproximativ 820.000 de fete pe an. În 2004, statul american a cheltuit peste 9,1 miliarde de dolari din cauza naşterilor la vârste fragede.

Abstinenţa, o soluţie mai bună


Există opnii ale specialiştilor, potrivit cărora tipul de educaţie sexuală oferită nu influenţează major rata cazurilor de minore însărcinate, ci modul în care părinţii le vorbesc copiilor despre sex, modul cum presa reflectă sexul şi stigmatizarea socială a acestui fenomen. Cu cât mediul social e mai permisiv cu aceste cazuri, iar presa relatează mai mult despre aceste situaţii, cu atât "epidemia" ia amploare mai mare. Japonia, de pildă, are unul dintre cele mai scăzute niveluri de minore gravide, dar asta în primul rând pentru în această ţară o asemenea situaţie nu este tolerată. După mulţi ani în care programele de educaţie sexuală libertină nu au produs efectele aşteptate în statele occidentale, numeroşi experţi susţin că abstinenţa e cea mai bună soluţie.  Dar asta nu e de ajuns. Putem schimba educaţia în şcoli, putem întocmi mai multe statistici despre acest fenomen, putem implementa o sumedenie de programe derulate de fel de fel de fundaţii, spun experţii; rata fetiţelor care devin mame nu va scădea dacă părinţii nu se implică în creşterea copiilor, dacă societatea nu vede acest fenomen ca pe ceva anormal, iar sistemul de asistenţă socială nu este mai restrictiv, adică să fie accesibil doar pentru tinerele care îşi termină studiile.

Un studiu realizat de Kaiser Family Foundation pe minorele din Statele Unite relevă că 29% din ele spun că se simt presate să facă sex. Potrivit experţilor, principalul motiv pentu care adolescentele nu fac sex este că acest lucru ar fi împotriva convingerilor lor religioase sau a valorilor morale. Alte motive invocate includ dorinţa de a evita o sarcină, frica de bolile sexuale sau lipsa unui partener potrivit pentru începerea vieţii sexuale. Datele statistice mai relevă că fetele care sunt foarte ataşate emoţional de părinţii lor sunt mai puţin predispuse să rămână însărcinate.
de asemenea, fetele care sunt crescute de ambii părinţi, biologici sau adoptivi, de la naştere au o probabilitate mai mică de a rămâne gravide decât cele care cresc în familii dezorganizate. În SUA, la vârsta de 16 ani, 22% dn fetiţele cu familii normale au făcut sex până la majorat, spre deosebire de 44% din fetele care provin din familii cu probleme, potrivit sondajelor.

Fetele expuse abuzurilor, violenţei domestice şi sărăciei au riscuri mai mari pentru o sarcină prematură. Un studiu din 2004 arată că rata minorelor care devin mame poate fi redusă cu o treime prin eliminarea expunerii la abuzuri şi violenţă în familie.

Lipsa educaţiei este un alt factor major de risc, dar specialiştii critică şi influenţa media. Un studiu din 2006 a descoperit că adolescentele care au fost expuse la mesajele presei cu privire la sexualitate îşi începeau mai repede viaţa sexuală decât alte fete de vârsta lor. Potrivit revistei "Time", "tinerii expuşi la conţinutul sexual al emisiunilor TV sunt de două ori mai predispuşi să devină părinţi până la majorat decât cei care nu sunt expuşi la mesajele media".

Totuşi, cu cât educaţia sexuală coboară spre vârste mai mici, pentru a preveni cazurile de mame cu vârste fragede, cu atât campania e privită mai mult cu ostilitate. Un exemplu este filmul de educaţie sexuală produs de BBC pentru copiii cu vârste de cel puţin nouă ani. Potrivit cotidianului "Daily Mail", pelicula a fost aspru criticată recent de un membru al Parlamentului britanic. Filmuleţul de educaţie sexuală e inclus pe un CD care prezintă un material video amplu, care are drept scop explicarea exactă, dar pe înţelesul copiilor, a ciclurilor vieţii, a sentimentelor, a vieţii de familie. Discul conţine şi un clip animat, care prezintă două personaje de desene animate în timp ce fac sex. De asemenea, o secvenţă generată de calculator prezintă un cuplu făcând sex. Secvenţa e însoţită de explicaţii grafice.
"Acesta este clar material explicit. Zguduie inocenţa copilăriei", a reacţionat rapid conservatoarea Andrea Leadsom, membră a Parlamentului britanic. Parlamentara s-a declarat deranjată mai ales de secvenţa generată pe calculator. "Vezi pur şi simplu o erecţie şi o penetrare. E scandalos!", a protestat ea. 

Efecte dure pentru mamă şi copil


Mămicile minore au o probabilitate mai mare să nu-şi termine studiile. Potrivit statisticilor, în SUA 80% din gravidele minore devin dependente de ajutoarele sociale. În plus, copiii născuţi de mamele minore au o greutate mai mică, au rezultate mai slabe la şcoală şi au şanse mai mari să fie atraşi de mediul infracţional. Micuţii sunt afectaţi de lipsa de pregătire emoţională a mamelor lor. Ele au nevoie de asistenţă psihologică specială, pentru că nu ştiu cum să interacţioneze cu copiii lor, nu ştiu cum să-i atingă, să le zâmbească, să le vorbească şi să-i îngrijească, lucruri elementare pe care o femeie le face în mod natural, atâta timp cât ele însele sunt de fapt nişte copii fără copilărie.
Printre riscurile medicale se numără anemia, tensiune arterială crescută şi chiar moartea prematură a bebeluşilor. Fetele sub 14 ani care nasc au cele mai mari riscuri medicale.
  • ay, miercuri, 18.01.2012 03:03
    tipic romanesc

    articolul este conceput despre mamele minore din Romania ,din acelasi motiv ca al proverbului cu capra vecinului noi am ajuns sa dezbatem problema tarilor dezvoltate economic si programele lor de reconstructie a societatii!!!!!!rusine ,incercati sa fiti mai realisti acceptati/va greselile ca sa puteti sa le corectati!

  • Maria, marţi, 17.01.2012 09:45
    mamele minore

    Degeaba vorbim .. nu facem nimic...aratam cu degetul ...Familia,scoala,televizorul ,internetul,ziarele ,emisiunile asa zis distractive.toate divele desucheate sunt promovate oricand si oriunde...Toti ar trebui sa oprim aceste agresiuni asupra copiilor.Ce facem? Scoatem bani din aceste povesti.

  • pisy, luni, 16.01.2012 23:57
    idiotilorrrr

    CAUTATI MAI BINE LA STATISTICI....CA VA SPUN EU CA PE PRIMUL LOC IN LUMA LA MAMELE TINERE IL DETINE CU UN SUCCES GREU DE EGALAT .....MAREA BRITANIE....ASTA E O TARA PLINA DE FEMEI USOARE CARE SE ARUNCA IN PATUL BARBATILOR DE PE LA 9-10 ANI, LE VEZI PE STRADA CUM TROPAIE HORMONII ....SUNT NISTE TARFE INNASCUTE ENGLEZOAICELE........EU TRAIESC DE ANI BUNI IN ANGLIA SI LE VAD ZI DE ZI .....NISTE TARFE ORDINARE.....NUMERI PE DEGETE FETELE CUMINTI....CHIAR ENGLEZII AU DEVENIT INGRIJORATI DE ACEST FENOMEN AL MAMELOR TINERE

  • Mihaela, luni, 16.01.2012 22:29
    catre ana

    Draga Ana, in spatiul virtual se permit asemenea "greseli" de care vorbesti, respectiv nescrierea cu majuscula, atunci cand este necesar. In alta ordine de idei, eu am trait in Romania, si pot avea o parere pertinenta. Numai cand traiesti intr-un loc poti simti pulsul realitatii. Tu esti cea care se aseamana cu strainii care vad in noi toti, niste hoti, talhari la drumul mare si violatori. Eu incercam, daca nu ai intels ideea, sa spun ca romanii nu sunt atat de rai pe cat sunt ei "zugraviti". Cat despre faptul ca ne spui, nici mai mult nici mai putin mie si Nicoletei decat ca mintim, asta releva, din nou caracterul tau. Biserica este ceva ce nu ti se poate impune, se poate trai foarte bine si fara, fara scoala insa, niciodata. De aceea spun ca scoala trebuie sa faca mai mult, sa se implice mai mult in educatia copiilor, atat la orele de curs, cat si cu privire la activitatea extrascolara. Am si eu un copil si daca i-ar face cineva vreun rau, l-as manca de viu. Totusi, pedeapsa cu moartea e prea mult, mai ales de la cineva care pune pe frontispiciu Biserica, avand in vedere ca numai D-zeu este cel care ne da viata, dar ne-o si ia. Corect? Lasa patimile, ca-ti fac rau! Incearca sa ai o atitudine mai blanda cu tine si cu cei din jur!

  • anonim, luni, 16.01.2012 22:15
    pedofili

    toti barbati cred ca femeile sunt bune doar de calarit si de stat acasa(la cratita),tocmai ca noi suntem mai curajoase, un barbat ar muri de durere daca ar naste, si din acesta cauza numai gandesc cand sar pe o biata fata de 11 ani care nici nu sti ce se intampla cand un barbat cu o varsta inaintatao ademeneste si cine stie ce ii face acolo si ii distruge copilari, de ce numai noi suntem de vina dar educatia lor, in loc sa pacaleasca o fata de 10-11 ani mai bine isi ia una de la coltu strazi si ii da 3 lei si gata, dar nu se poate , trebuie neaparat sa nenorocesca o biata fata.

  • ana, luni, 16.01.2012 21:23
    educatia incepe de acasa

    Mihaela, nu mai pune in carca scolii ceea ce trebuie sa faca mama si tata de acasa. Cazurile care sunt mediatizate, relatiile profesor-elev nepotrivite, sunt regretabile, dar nu sunt generale pentru scoala romaneasca. Ma mira o astfel de atitudine din partea unui cetatean european, care spune ca traieste in UK (la noi in Romania inca se mentin majusculele atunci cand este vorba de initialele unui stat sau instiutii) si ma mai mira si faptul ca existau 9 paciente intr-un salon de maternitate. Mare minune! Florence Nightingale ar mai murii odata daca ar stii chestia asta, Sau nu erau supusele Reginei? Dar unde este Biserica in momentul cand apar astfel de cazuri? Dar Politia de Proximitate? Dar stimabilii parinti unde sunt cand copiii lor de 11 ani isi incep viata sexuala? Peste cativa ani pedofilii vor fi liberi. Copiii acestia sunt marcati pe viata. Unde este pedeapsa care o merita? Ar trebui repusa in circuit pedeapsa cu moartea sau castrarea acestor animale.

  • Mihaela, luni, 16.01.2012 19:07
    nicoleta are dreptate

    traiesc si eu in uk. am vazut crime din cauza faptului ca fetele de aici sunt prea libertine de la 10 ani, excesiv de machiate si de coafate. inca maminunez de ce vad pe strazi. la noi nu e chiar asa. e-adevarat ca putina educatie nu strica, mai ales in scoli, deoarece stim cu totii ca familiile in care se intampla asa ceva sunt fara prea multa educatie. si scoala cu asta trebuie sa se ocupe, nu sa fie locul de intalnire dintre profesori si eleve.

  • nicoleta, luni, 16.01.2012 17:24
    sictir

    am nascut in marea britanie si surpriza in salonul alaturat celui in care eram internata existau 9 mame minore, toate de 16 17 ani asa ca numai mancati rahat degeaba!

  • Kalena, luni, 16.01.2012 16:56
    Ghici ghicitoarea mea!!!

    Aceste cazuri sunt atat de numeroase pentru ca in Romania exista 2-3 milioane de romi!!!

  • alina, luni, 16.01.2012 15:18
    statul nu este de vina!!!

    consider ca statul nu este de vina pentru aceasta situatie.statul nu are cum sa-ti interzica sa nu-ti incepi viata sexuala.dupa parerea mea problemele acestor fetite si acestor badarani incep din familie,alimentate de mass media.inca sunt foarte contrariata de reclama care a aparut la demodata eugenia dar updatata la situatia mai sus descrisa.sper ca toti ati vazut reclama in care au jucat copii cu varsta maxime de 10-12 ani ,fata foarte provocator imbracata si machiata pentru varsta ei ,care a venit sa muste din eugenia aflata in gura baietelului care la varsta lui ar trebui sa se joace cu masinutele si nu sa-si inchipuie mai stiu eu ce prostii.sa nu uita si emisiunea de la kanalD" mama la 16 ani" ( daca imi amintesc bine titlul emisiunii) cat de facatura ar fi scenariu este ingrozitor de fel de dialog aveau fetele cu mamele: nu-si schimbau nici un cuvant.pentru badaranii care profita de fetite( numai cei care abuzeaza) ar trebui sa li se amputeze organul barbatiei daca ei cred ca in asta consta barbatia unui barbat.la urma urmei e normal ce se intampla daca profesori si sa nu uit stareta care a nscut 2 gemene,daca aceste tipuri de oameni au un comportament de centura,oameni care ar trebui sa fie exemple de moralitate pentru societate, ce sa faca fetita sau badaranul???

  • anonim, luni, 16.01.2012 00:58
    TARA DE PEDOFILI

    Intradevar,este vorba de lipsa de eucatie a fetelor.Dar de barbati de ce nu spune nimeni nimic.Societatea lor nu le impune niste valori morale?..De ce un barbat la 25 ani,cauta sa umble cu MINORE,nu-i capabil sa ''pacaleasca'' o femeie de anii lui?Foarte urat..Si aici este vina Mediei,care promoveaza,asfel de cazuri:RADU MAZARE si Eleva Sexy..In prima faza nu dam importanta,dar in felul asta,barbatii isi parasesc sotiile pt pustoaice..Pustoaicele astea,cu,sau mai putin cu voia lor,v`or distruge niste familii..

  • ioana, duminică, 15.01.2012 18:01
    minciuna

    MINCIUNA!!!!! S a va fie rusine ...de ce trebuie de fiecare data sa denegrati romania si tot ce tine de ea. La capitolul asta nu suntem nici macar in primele 28 de tari. si incerc sa postez si clasamentul postat de UNICEF (daca nici astia nu stiu despre ce vb atunci nu stiu cine altcineva) # 1 United States: 52.1 American People # 2 United Kingdom: 30.8 # 3 New Zealand: 29.8 # 4 Slovakia: 26.9 # 5 Hungary: 26.5 # 6 Iceland: 24.7 # 7 Portugal: 21.2 # 8 Canada: 20.2 = 9 Poland: 18.7 = 9 Ireland: 18.7 # 11 Australia: 18.4 # 12 Czech Republic: 16.4 # 13 Austria: 14 # 14 Germany: 13.1 # 15 Norway: 12.4 # 16 Greece: 11.8 # 17 Belgium: 9.9 # 18 Luxembourg: 9.7 # 19 France: 9.3 # 20 Finland: 9.2 # 21 Denmark: 8.1 # 22 Spain: 7.9 # 23 Italy: 6.6 # 24 Sweden: 6.5 # 25 Netherlands: 6.2 # 26 Switzerland: 5.5 # 27 Japan: 4.6

  • gabi, duminică, 15.01.2012 15:19
    educatie!!

    Dar despre educatia barbatilor ce spuneti? De ce acuzati doar fetele astea, hai sa fim seriosi, o fetita de 11, 12 ani cedeaza la avansurile sau insistentele unui barbat trecut de 20 de ani, indiferent ce familie sau educatie are!! Acesti barbati care le lasa gravide, nu pot seduce o femeie de varsta lor? E plina tara de fete si de material pornografic, de acord! Dar chiar credeti ca fetele astea si-au cautat-o ele cu lumanarea? E simplu sa le blamam, dar nimeni nu scrie nimic despre educatia barbatilor din Romania si despre valorile morale pe care le au barbatii in tara asta! Sex, masini, bani si femeia la cratita!

  • gabi, duminică, 15.01.2012 15:19
    educatie!!

    Dar despre educatia barbatilor ce spuneti? De ce acuzati doar fetele astea, hai sa fim seriosi, o fetita de 11, 12 ani cedeaza la avansurile sau insistentele unui barbat trecut de 20 de ani, indiferent ce familie sau educatie are!! Acesti barbati care le lasa gravide, nu pot seduce o femeie de varsta lor? E plina tara de fete si de material pornografic, de acord! Dar chiar credeti ca fetele astea si-au cautat-o ele cu lumanarea? E simplu sa le blamam, dar nimeni nu scrie nimic despre educatia barbatilor din Romania si despre valorile morale pe care le au barbatii in tara asta! Sex, masini, bani si femeia la cratita!

  • Madalina, duminică, 15.01.2012 15:02
    pt. Alina

    Nu cred ca te-ai exprimat bine , la noi in tara parintii nu se mai chinuie sa faca bani , se chinuie sa avem din ce sa traim ,nu cred ca ar mai pleca ei in Italia sau Spania daca ar avea de munca aici si i-ar da banii afara din casa .Nu cred ca intr-o familie normala ,cu parinti cat de cat responsabili, se pot intampla cazuri din astea .La varsta asta copilul e f. naiv si crede ca toti sunt impotriva lui , poate de asta nu-si vede parintii ca pe cei care ii vor binele si il vor ajuta si sprijini mereu .

  • Alina, duminică, 15.01.2012 13:55
    Culegi ceea ce ai semanat...

    Puteti sa faceti cata educatie sexuala vreti, din moment ce la tv si pe internet e plin de material pornografic. Uitati-va la cele mai voi videoclipuri muzicale, e simplu sa apesi pe un buton se te poti uita la orice,indiferent de varsta. Daca fetele alea nu au nici un principiu in viata,respect pentru propria persoana si cateva convingeri puternice,degeaba. Cand ele se arunca disperate in bratele baietilor,de ce va mirati ca aduc pe lume prunci? femeile si fetele si-au pierdut stima de sine. Acesta e motivul pentru care se ajunge aici. Si desigur sa nu ii uitam pe parinti,care sunt prea ocupati sa faca bani decat sa isi educe copii...

  • Dyutza_003, duminică, 15.01.2012 11:41
    Buna

    Sint absolut deacord cu Gabi, tara noastra e plina de pedofili scarbosi, si nimeni nu constientizeaza acest lucru.

  • au, duminică, 15.01.2012 09:23
    DUREROS.

    asta este exemplul care il vad in media si in acelasi timp pe strada.educate infata televizorului urmarind telenovele si de vecinele c...e, sa nu mai mentionez mediatizarea cazurilor adulterine.........asta ati crescut........pacat!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • ciocolatacumenta, duminică, 15.01.2012 00:57
    nu

    nu Romania e pe primul loc in europa....tara fruntasa in domeniu asta e regatul unit;)

  • gabi, duminică, 15.01.2012 00:54
    pedofilie!!!

    Sant cazuri peste tot in lume de minore care raman gravide; dar una este sa fi gravida la 15, 16 ani cu un baiat de varsta ta, si alta e sa fi gravida la 13 ani cu un barbat in varsta de 62 de ani, sau sa fi gravida la 11 ani indiferent cu cine. Asta este PEDOFILIE!!! Este strigator la cer ca acesti barbati sa fie anchetati numai pentru viol, sau nici macar atat, sa se constate ca a fost consensual si vor sa ia minora de nevasta!! Sant pedofili!!! Nu se poate asa ceva!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro