7
Într-o școală din Spania, băieții sunt învățați să gătească și să calce rufe. Părerile oamenilor sunt împărțite
În multe zone ale lumii treburile casnice sunt considerate în continuare ca fiind exclusiv responsabilitatea femeilor, ceea ce înseamnă că mulți bărbați cred că nu ar trebui să participe, iar alții nici nu știu cum să ajute, chiar dacă vor.
O școală din Vigo, Spania, numită Colegio Montecastelo, luptă pentru egalitatea de gen printr-un program prin care îi învață pe băieți aptitudini de bază. Băieții iau cursuri de gătit, curățenie, cusut sau călcat haine.
Reacțiile oamenilor sunt împărțite. Unii consideră că un astfel de curs este foarte util. Alții, în schimb, consideră că o astfel de abordare întărește rolurile de gen prin faptul că etichetează anumite activități ca fiind „pentru femei” sau „pentru bărbați”, în loc să fie descrise ca aptitudini utile, universale.
Pe de altă parte, unele persoane cred că aceste lucruri ar trebui să fie învățate acasă, nu la școală.
Citește și: Ce înseamnă școala online pentru copii. 10 imagini amuzante, dar și triste în același timp
Citește și: Ce înseamnă școala online pentru copii. 10 imagini amuzante, dar și triste în același timp
Cei care le predau elevilor sunt voluntari din administrația școlii, dar și câțiva dintre tații elevilor s-au oferit să ajute.
„În Olanda, fiecare elev de liceu face astfel de cursuri. Și băieții, și fetele. Toți învață să coasă, să calce, să gătească, să folosească o bormașină, să șlefuiască lemnul înainte de vopsire etc.”
, a scris un user pe boredpanda.com
„Se numește 'cum să fii adult și să ai grijă de tine'”, comentează un alt user.
„Sunt bărbat și mi-aș fi dorit să învăț să gătesc, să calc și să cos mult mai devreme. Abia după ce am plecat la facultate și am locuit singur am învățat să le fac”, a scris un alt user.
Numeroase studii și sondaje au arătat că femeile sunt în continuare cele care îndeplinesc majoritatea treburilor casnice atunci când locuiesc alături de un partener, chiar dacă ambii au un job full-time.
Potrivit unei analize realizate de University College London din Marea Britanie, femeile petrec aproximativ 16 ore pe săptămână realizând treburi casnice, în timp ce bărbații petrec aproximativ șase ore pe săptămână.