Mişcarea naţională “Şi eu trăiesc sănătos!” – SETS
Casă şi familie · Copii / 01.07.2015

De 4 ani, o alianţă dedicată prevenţiei obezităţii infantile în România

30 iunie 2015: Cea de a patra ediţie anuală a mişcării naţionale “Şi eu trăiesc sănătos!” – SETS  iniţiată de Fundaţia PRAIS alături de partenerii săi în martie 2011 s-a încheiat cu seria de ceremonii de premiere ale celor mai active Cluburi SETS - Mișcare și Distracție din oraşele Bucureşti (mai multe informaţii în  Anexa), Timişoara, Cluj-Napoca, Roman şi Otopeni.  

SETS a devenit un model de bună practică în cadrul EPODE International Network1 – EIN, cea mai mare reţea globală de prevenire a obezităţii, care reuneşte astăzi 42 de programe cu metodologii similare din 29 de ţări. Potrivit experţilor EIN reuniţi recent la Forumul anual EPODE al Obezităţii de la Toronto, Canada, progresele realizate în acest domeniu sunt la început, un pas important fiind recunoașterea la nivel mondial a obezităţii ca problemă majoră, cu consecințe importante pentru sănătate.


De la lansare și până în prezent, SETS a angrenat în cele 5 oraşe unde este prezentă, peste 116.340 de elevi din ciclul primar, 3.000 de cadre didactice şi peste 200.000 de părinţi, 2 milioane - public larg/anual. Pe lângă intervențiile directe în şcoli, mişcarea naţională SETS a dezvoltat portalul de informare publică dedicat părinţilor şi copiilor - www.sets.ro, precum şi propria platformă social media (conţinând pagini şi conturi SETS de Facebook, Twitter, YouTube, Instagram) totalizând peste 34.000 de prieteni în prezent.


“Alături de partenerii nostri instituţionali şi privaţi, de consiliul ştiintific SETS, am creat în aceşti 4 ani o puternică alianţă naţională, prin care ne aliniem planului OMS de acțiune globală pentru prevenirea și controlul bolilor netransmisibile adoptat în 2013 în cadrul OMS Global Health Summit de la Geneva, unde
s-a propus ca obiectiv pentru perioada 2010 -2025 stoparea creșterii prevalenţei obezităţii2. Prevenirea obezităţii infantile este esențială pentru o viață sănătoasă la vârsta adultă şi pentru inversarea prevalenţei acesteia. Parteneriatul public privat este un pilon important, peste tot în lume astăzi. Promovăm un tip nou de dialog şi de colaborare prin acţiune care conduce la rezultate, împreună! Nu separat! ”
a declarat Silvia Bucur, Preşedinte Fundaţia PRAIS.  

Margaret Chan, Director General OMS a afirmat în deschiderea celei de a doua reuniuni la nivel înalt a Comisiei privind soluționarea obezităţii infantile în ianuarie 2015, că "eradicarea obezităţii infantile este una dintre provocările cele mai complexe de sănătate cu care se confruntă comunitatea internațională în acest secol3."

Potrivit studiului Global Burden of Disease publicat în mai 2014, 37% dintre bărbaţi şi 38% dintre femei au un indice de 25 kg/m² sau mai mare, ceea ce reprezintă o creştere de masă corporală de 28% la adulţi şi de 47% la copii, raportat la 19804. La nivel mondial, aproximativ 2,1 miliarde de oameni sunt supraponderali.5 În timp ce unele țări dezvoltate au înregistrat o încetinire aparentă a creșterii prevalenței obezității din 2006, nicio țară nu a raportat însă o scădere semnificativă în ultimele decenii6.


Mişcarea naţională SETS are la bază metodologiile EPODE, recunoscute de DG Sanco. În cei patru ani de implementare, un număr record de peste 13.355 de elevi au creat şi au înscris voluntar 344 de Cluburi SETS, desfăşurând 5.800 de activităţi fizice şi sportive, esențiale în asociere cu informarea acestora extracurricular şi a părinţilor cu privire la beneficiile alimentaţiei echilibrate, hidratării, somnului, igienei, armoniei în familie, într-o abordare holistică: minte, trup, spirit.
 
Instituţiile şi organizaţiile partenere ale mişcării SETS sunt: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratele Şcolare din Bucureşti, Cluj, Neamţ şi Timişoara, Facultăţile de Educaţie Fizică şi Sport din Cluj-Napoca şi Timişoara, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Mişcarea SETS este posibilă datorită Membrilor săi Fondatori şi Parteneri Privaţi: Federaţia Romalimenta prin 5 companii membre şi de un lanţ important de retail.
Anexat clasamentul Cluburilor SETS de Mişcare şi Distracţie
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro