Pregătirea pentru şcoală: 7 sfaturi să nu cheltui bani aiurea pe rechizite
Casă şi familie · Copii / De Laura Galan, 09.09.2013

Începutul noului an şcolar se apropie cu paşi repezi şi trebuie să te gândeşti încă de pe acum la interminabila sesiune de cumpărături şi la goana după rechizite. Pentru elevi, cumpărarea rechizitelor noi este una dintre cele mai frumoase experienţe, dar în acelaşi timp este un moment în care banii dispar înainte să poţi spune că ai cumpărat toate cele necesare.

Cu puţină chibzuinţă şi un plus de organizare, poţi face economii serioase când vine vorba despre achiziţionarea rechizitelor pentru noul an şcolar. Iată câteva sfaturi care îţi protejează bugetul.

1. Fă o listă cu rechizitele necesare

Dacă vrei să economiseşti bani pe rechizite, este esenţial să-ţi faci o listă cu toate lucrurile de care ai nevoie. Fă ordine printre rechizitele de anul trecut şi pune deoparte obiectele care încă mai pot fi folosite, deoarece nu are rost să-ţi cumperi ceea ce deja ai. De asemenea, dacă ai un frate sau o soră mai mare, care nu mai are nevoie de anumite rechizite, opreşte-le pentru tine.


2. Stabileşte-ţi un buget

Când nu ai o limită de bani, evident că eşti tentată să cheltui fără măsură, pe tot ce îţi face cu ochiul în magazine. Stabilirea unui buget fix este o metodă genială prin care te asiguri că nu te întinzi mai mult decât îţi permiţi. În plus, dacă eşti atentă la cheltuieli, poţi face economii serioase.

3. Fă cumpărăturile în vacanţă

Probabil că în vacanţa de vară, când toată lumea se distrează, ultimul lucru la care te gândeşti este să-ţi cumperi rechizite. Ei bine, dacă vrei să nu cheltui bani aiurea, este bine să abordezi problema cât mai devreme. Magazinele au preţuri mici la rechizite în această perioadă, fiind extra-sezon, iar raionul cu obiecte pentru şcoală este mai liber ca niciodată.


Astfel, poţi analiza cu atenţie oferta şi poţi compara preţurile, pentru ca în final să îţi dai seama că ai făcut o super afacere şi că îţi rămâne o sumă frumuşică de bani din bugetul iniţial. Nu este nevoie să cumperi totul într-o zi. Caută reducerile şi vizitează mai multe magazine şi librării.

4. Nu te abate de la listă

Mulţimea de rechizite colorate, imprimate cu personajele preferate, este foarte tentantă şi ai vrea să cumperi cât mai multe obiecte, chiar dacă ştii foarte bine că unele îţi sunt total inutile. Pentru a nu cheltui bani aiurea, încearcă să te rezumi doar la lista pe care ai alcătuit-o de acasă. Cu cât te abaţi de la ea şi cedezi în faţa tentaţiilor, cu atât vei cheltui mai mulţi bani.


5. Investeşte în lucruri de calitate

Calitatea este mult mai importantă decât cantitatea, de aceea, merită să investeşti în lucruri bune şi utile, decât în lucruri proaste, care se strică după prima utilizare. Alege un ghiozdan de calitate, un penar funcţional şi, în general, optează să investeşti mai mult în lucrurile cu adevărat importante.

6. Fă cumpărăturile online

O altă modalitate prin care poţi face economii la cumpărarea rechizitelor este să te orientezi către shoppingul online. De multe ori, aici găseşti o ofertă mai variată de produse de calitate, la preţuri mai mici decât cele din magazine. Din nou, nu te grăbi să cumperi rechizite, până ce nu compari preţurile.


7. Cere ajutorul fraţilor sau părinţilor

Fratele mai mare te poate ajuta cu sfaturi pentru cumpărăturile de rechizite. Îţi poate spune ce îţi trebuie cu adevărat şi ce nu, astfel încât să nu cheltui bani aiurea. De asemenea, apelează la ajutorul părinţilor. Ştii că atunci când vine vorba despre economii, ei cunosc cele mai bune trucuri.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro