Pana de curand, cercetatorii au studiat cu preponderenta relatia copilului cu mama sa. Parea mult mai firesc sa pui in relatie dezvoltarea copilului cu modul in care mama...

Pana de curand, cercetatorii au studiat cu preponderenta relatia copilului cu mama sa. Parea mult mai firesc sa pui in relatie dezvoltarea copilului cu modul in care mama si copilul isi construiesc interactiunea. S-a constatat insa necesitatea cercetarii influentei relatiei de atasament pe care copilul o are cu tatal sau.

Un tata de succes este acela care a trecut prin toate etapele educative alaturi de copilul sau. Tatal este pentru copilul mic o a doua mama, mai putin prezenta desigur, dar din partea caruia se asteapta la aceleasi manifestari de tandrete si de aprobare, la aceleasi schimburi afective prin intermediul micilor jocuri si uneori chiar la ingrijiri pe care tatal modern le acorda cu mare placere (schimbatul scutecelor, baita).

Este evident ca tatii se ocupa din ce in ce mai mult de copiii lor. Au trecut vremurile cand considerau ca de bebelusi se ocupa numai femeile.

Nu cu mult timp in urma, multi dintre ei se simteau jenati sa se plimbe impingand un landou, sau umiliti cand schimbau un scutec. Astazi, a devenit ceva banal sa treci pe langa un tata tanar care poarta bebelusul intr-un sac-cangur pe burta.

De multe ori tatal, impresionat de bebelus, se simte stangaci: nu stie cum sa-l tina, nici cum sa comunice cu el. Pentru ca mama dobandeste foarte repede experienta prin contactul zilnic cu copilul, se produce o anumita distantare fata de tata, care este ocupat cu activitatile lui profesionale.

In momentul acesta, cercul vicios se inchide: tatal, devenit de fapt mai putin competent decat mama si simtindu-se tinut la distanta, o va lasa pe ea sa se ocupe de tot.

Cu toate acestea, a te ocupa foarte devreme de bebelus, ca tata, este cel mai bun mijloc de a depasi teama si de a crea o buna relatie cu el. Devii tata printr-un exercitiu concret al paternitatii si toti cei care s-au ocupat de bebelusul lor au gasit in aceasta o mare placere.

Chiar daca schimbatul scutecelor de catre tata nu se realizeaza frecvent, chiar daca preparatul laptelui de seara nu se desfasoara in modul cel mai adecvat cu putinta, iar la baita uneori tatal mai mult priveste si da indicatii mamei, totusi participarea la toate etapele educative sporeste sansa unei bune legaturi si unui atasament emotional solid fata de copil.

Faptul ca nu au timp suficient nu este o scuza pentru ca tatii sa nu se ocupe de educatia copiilor, rolul lor fiind esential in dezvoltarea armonioasa a acestora. Daca tatal lasa la indemana altor persoane educatia copiilor, exista momente in care este posibil sa fie depasit de evenimente.

In asemenea momente, tatal poate descoperi ca exista principii educative la care nu adera, dar care au fost folosite pe copilul sau.

Poate regreta ca nu a fost alaturi de copil cand acesta a deprins abilitati-cheie si poate sa incerce sa compenseze absentele printr-o supraimplicare emotionala (care, in momentul in care va fi retrasa, va produce cu siguranta o reactie emotionala puternica din partea copilului).

Educatia copiilor nu inseamna numai informatii si supraveghere. Un element important in educarea copilului este concordanta de mesaje intre persoanele care se ocupa de cresterea lui.

De multe ori, simpla validare din partea tatalui (in termeni de "bravo" sau batai incurajatoare din palme) a unor progrese in educatie raportate de mama, bona sau de bunica are o valoare imensa in intarirea pozitiva a invatarii.

Tatal este cel care ar trebui sa dea o consistenta morala educatiei si care, in momente-cheie, poate introduce conceptele de "nu", "nu ai voie", "sub nici o form". Daca nu devin "sperietoare" pentru copii lor, tatii au sansa sa transmita mesaje clare despre ceea ce este bine si rau, gresit sau corect, permis sau nepermis.

Tatal ar trebui sa fie cel care, cu blandete, dar si fermitate, pune limitele unei explorari a realitatii, debordante si haotice, pe care o efectueaza cei mici.

Autoritatea paterna ar trebui utilizata in momente cheie, pentru insusirea unor principii de viata. Tatal stabileste normele, el este cel care impune regulile, fiind un element important de control al comportamentului copiilor.

Totusi, un tata rece si distant va fi cu siguranta ocolit de catre copii sai, asa cum un tata care "una spune si alta face" va fi discreditat de catre odrasle, oricat de bune ar fi sfaturile sau informatiile sale.

Cercetatorii au concluzionat ca taticii care sunt prezenti mai mult timp in cadrul familiei au copii cu un grad de dezvoltare mult mai mare, sunt mult mai responsabili si mai abili verbal.

Acest fapt deriva din structura nativa a barbatului de a fi mai ferm in anumite situatii, cand mama este coplesita de emotie. Aici, rolul tatalui este important in a asigura fermitatea deciziilor.

Statistic, tatal este persoana care petrece cel mai putin timp cu copilul. De aceea, momentele petrecute impreuna ar trebui sa fie momente extrem de intens traite. Exista insa tati care prefera sa faca mai multe lucruri deodata, mai ales atunci cand se joaca cu copiii.

Unii vorbesc la telefon, altii, mai scriu cate un mail, stau cu un ochi la copil si cu unul la televizor. Bunul simt (dublat de parerea specialistilor) spune ca atunci cand ne jucam cu copiii nostri ar trebui sa nu facem nimic altceva.

S-a constatat ca tatii adopta o functie de "deschidere catre lume" pentru copiii lor. Copilul are nevoie de stimulare intr-un mediu securizant. Prin intermediul interactiunilor cu preponderenta lucide si fizice cu copilul, tatal il ajuta pe acesta sa se consolideze din punct de vedere emotional si cognitiv.

Tatal devine catalizator pentru copil, il ajuta sa invete sa isi asume riscuri, sa aiba initiative, sa exploreze, sa faca fata obstacolelor, sa se afirme ca personalitate in fata celorlalti care-l inconjoara. De exemplu, un "meci de fotbal" cu tatal, pentru un copil prescolar este un mod in care el se poate repera intr-un mediu competitiv, dar intr-un cadru extrem de securizant.

"Simplul" fapt ca tatal sau are incredere in el in asemenea maniera incat fac impreuna o echipa, este valorizat si securizant pentru copil, caci potentialul esec este suportat de amandoi (deci si de un adult care stie si are puterea sa gestioneze esecul), iar reusita este o bucurie pentru amandoi.

S-a emis ipoteza ca absenta sau prezenta discontinua a tatalui in viata copilului poate explica problemele de adaptare sociala a adolescentilor, mai ales a baietilor.

De asemenea, s-a estimat ca exista posibilitatea de a fi o legatura intre relatiile saracacioase in schimburi afective ale copiilor cu tatii lor si dificultatile de interiorizare a unor reguli sociale si incalcarea lor, comportamente deviante si abandonul scolar.

Exista teorii care, pentru a caracteriza rolul tatalui in dezvoltarea copilului, vorbesc despre "relatia de activare". Practic, sunt separate rolurile mamei si al tatalui: mama ofera securitate, pe cand tatal ii ofera sansa de a se activa si autodepasi.

Figura tatalui in peisajul familiei este o parte esentiala dintr-un puzzle care se formeaza in mintea unui copil. Lipsa acestei parti importante creeaza in sufletul celui mic o lacuna majora de dezvoltare psihica. De aceea, prezenta tatalui asigura pilonul pe care anumite trasaturi de caracter ale celui mic trebuie sa se sprijine.

Si aici, vorbim de increderea in sine, de capacitatea organizatorica, de posibilitatea de a relationa cat mai mult cu cei din jur si gasirea unui sprijin puternic. Sigur ca toate acestea pot fi gasite si prin modelul matern, insa aceasta latura tinteste mai mult catre alte aspecte ale personalitatii, precum trairea emotiei, spiritul de organizare si perfectare, perseverenta si abilitati cognitive subtile.

Fiecare tata ar trebui sa petreaca zilnic un moment de intimitate cu copilul lui si sa se ocupe de el, singur, in fiecare saptamana, un timp mai indelungat, o jumatate de zi sau o zi intreaga.

Tatal, mama si copilul nu au decat de castigat. Psihologii accentueaza faptul ca, in dezvoltarea armonioasa a copilului, influentele educative venite pe filiera materna si pe cea paterna sunt la fel de importante, existand o complementaritate a acestora.