Prof. univ. dr. Geanina Cucu-Ciuhan, directorul Minnie Psychological Center
"Am putea spune că avem de-a face cu trei categorii de părinți. Prima categorie o reprezintă părinții activi, care observă că fiul sau fiica lor întâmpină dificultăți emoționale sau comportamentale și apelează din proprie inițiativă la serviciile unui psiholog. Acesta este cazul fericit, părinții fiind și foarte motivați să se implice în procesul terapeutic al copilului. O a doua categorie de părinţi au tendința de a subestima importanța etapei de diagnostic, probabil din dorința de a începe cât mai repede terapia. Din păcate se întâmplă uneori ca psihologul să intre în acest joc, din care vor ieşi păgubite toate cele trei entităţi implicate: psihologul nu îşi va face treaba cum trebuie, deci reputaţia lui de specialist va avea de suferit, părintele va pierde timp şi bani, iar copilul nu va fi diagnosticat corect, deci nu va putea beneficia de un program terapeutic potrivit. A treia categorie sunt părinţii care nu apelează la timp la serviciile de evaluare psihologică atunci când observă dificultăţi emoţionale sau comportamentale la copiii lor. Motivele sunt diverse. Unul dintre ele este legat de mentalitate și de reprezentarea socială față de activitatea psihologului. Mulți oameni trăiesc sentimente de rușine atunci când sunt sfătuiți să apeleze la servicii psihologice, fiind preocupați mai mult de imaginea lor socială decât de nevoile emoționale ale copiilor lor. Mai este și sentimentul de vinovăție, deoarece o mare parte a dificultăților de natură psihologică ale copiilor își au originea în relațiile disfuncționale din familie, iar părinții intuiesc acest lucru și manifestă tendința de evitare a expunerii sau chiar de evitare a conștientizării propriilor dificultăți emoționale", declară prof. univ. dr. Geanina Cucu-Ciuhan, directorul Minnie Psychological Center.
O a treia dificultate pe care o subliniază profesorul universitar, în relaţia dintre părinte şi psiholog, este tendinţa frecventă de a-l prezenta pe copil ca fiind "pacientul identificat". Potrivit expertului, sunt foarte mulţi părinţi care pun întreg procesul terapeutic al copilului pe seama psihologului şi acceptă cu greu să se implice în programul de recuperare a copilului, care este mult mai complex decât vizitele la psiholog. "Psihoterapia copilului se realizează în primul rând în cadrul familiei, iar acest proces cuprinde implicit expunerea problemelor de relaționare din interiorul familiei, precum și conștientizarea propriilor dificultăți emoționale din partea părinților. Dacă părintele nu acordă o mare importanţă continuării procesului terapeutic a copilului şi în afara cabinetului, atunci procesul va comporta câteva sincope, iar munca psihologului clinician va fi mult încetinită sau chiar subminată", explică doctorul în psihologie.