41
Buchete de mireasă. 40 de modele din care să te inspiri
Casă şi familie · Cuplu / 18.08.2017

Buchetul de mireasă pe care îl vei alege pentru ziua nunții este unul dintre cele mai importante accesorii, pentru că are capacitatea de a-ți defini aspectul și de a completa ținuta.

Dar dacă nu știi ce tip de flori să alegi și cum să arate buchetul tău de mireasă, îți oferim câteva idei care te pot inspira. Iată de ce să ții cont când alegi buchetul pentru nuntă:

Asortează-l cu tema nunții

Dacă petrecerea de nuntă are o temă anume, atunci și buchetul tău trebuie să fie în ton. De exemplu, dacă vrei o nuntă relaxată în aer liber, atunci un buchet senzațional cu flori de câmp ar putea fi alegerea potrivită.

Păstrează o paletă simplă de culori

Este de preferat să alegi atât pentru ținută, cât și pentru decor o paletă minimalistă formată din două sau maximum trei culori. Este o variantă care îi va oferi ceremoniei și petrecerii un plus de eleganță și stil. Iar buchetul tău ar trebui să se înscrie în această paletă, pentru un look complet.

Ține cont de sezon

Atât pentru bugetul tău, cât și pentru armonia estetică, este indicat să alegi pentru buchet flori de sezon. Dacă îți dorești mărgăritar în luna septembrie, de exemplu, te va costa mult mai mult decât dacă alegi flori deosebite, care se găsesc mult mai ușor și reprezintă cel mai bine anotimpul.

Optează pentru modele ușor de purtat

Vei fi nevoită să porți buchetul de mireasă întreaga zi, de la cununia religioasă, la sedința foto care va dura cu siguranță ore în șir și la petrecerea care se va desfășura la restaurant, întreaga noapte. De aceea, un buchet greu, incomod sau cu o bază groasă va fi un adevărat coșmar.

Alege flori rezistente

Un alt factor pe care să-l iei în calcul este rezistența buchetului tău. Florile sensibile, care se deteriorează ușor, așa cum sunt florile de primăvară precum lalele, frezii, lăcrămioare, bujori etc. nu vor rezista la fel de bine precum florile mult mai rezistente, așa cum sunt trandafirii, orhideele, hortensiile, calele etc.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro