A-i cumpara unui barbat un cadou de Craciun poate constitui o adevarata provocare pentru imaginatia ta si, cu siguranta, nu este deloc simplu sa alegi. Si asta nu numai pentru...
A-i cumpara unui barbat un cadou de Craciun poate constitui o adevarata provocare pentru imaginatia ta si, cu siguranta, nu este deloc simplu sa alegi.
Si asta nu numai pentru ca ai avea la dispozitie o multime de optiuni, dar in general, barbatii par sa aiba tot ce-si doresc si daca-i intrebi ce si-ar dori sa primeasca, foarte probabil vor ridica din umeri si vor raspunde: "N-am idee".
Si fii sigura ca-ti spune adevarul, chiar nu are idee. Insa tu ai, cu siguranta, cateva... trebuie doar sa-l cunosti putin - pentru ca este de preferat sa-i oferi un cadou cat mai personalizat cu putinta, si nu unul "general valabil", ca si cum nu ai face altceva decat sa te achiti de o obligatie.
Optiunile pe care le ai la dispozitie sunt numeroase si variate: aparatura electronica (telefon mobil, camera digitala, MP3 player, componente pentru calculator, jocuri pe computer, CD-uri cu muzica preferata, DVD-uri).
O alta idee ar fi sa-i daruiesti un cadou mai inedit, dar care il va incanta cu siguranta: o zi petrecuta intr-un mod mai putin obisnuit, dar care-i va face cu siguranta placere. Exista multe cluburi care ofera astfel de servicii, nu trebuie decat sa alegi in functie de preferintele destinatarului: parasutism, karting, hipism si asa mai departe.
O vorba de demult spune ca barbatii vor ramane intotdeauna copii undeva, intr-un colt de suflet... prin urmare, se vor juca toata viata, chiar daca jucariile se schimba cu timpul si evolueaza, in paralel cu progresul tehnologiei.
Ieri, trenuletul electric, astazi, ultimul tip de DVD player, la care tu te uiti curioasa (parca seamana cu o farfurie zburatoare, nu?), in timp ce partenerul iti explica, deosebit de incantat si dornic sa te lamureasca, la ce folosesc numeroasele butoane si butonase.
Uita-te la el: nu-i asa ca-i stralucesc ochii? Pentru el, un asemenea obiect este de-a dreptul fascinant... Majoritatea barbatilor sunt cinefili convinsi, deci isi doresc sa beneficieze de aparatura performanta pentru a putea viziona in conditii optime filmele care ii pasioneaza.
Sau cursele de Formula 1. Sau meciurile din Liga Campionilor (vorbim despre barbati, nu-i asa?). Camerele digitale reprezinta, de asemenea, o varianta indicata si sunt incomparabil mai putin costisitoare.
In alta ordine de idei, chiar daca femeile sunt mult mai preocupate de aspectul fizic si de obiectele vestimentare (uneori, spre disperarea barbatilor, mai ales daca le insotesc la cumparaturi), aceasta nu inseamna ca ei ar fi neglijenti sau nepasatori fata de felul in care arata.
Dimpotriva, acorda multa atentie acestui aspect. Prin urmare, accesoriile vestimentare reprezinta o alegere indicata: tricouri, camasi, pulovere, fulare, sau diferite accesorii: curea de piele, portofel, borseta - orice barbat se va bucura sa primeasca asa ceva.
Barbatilor le place sa asculte muzica, mai ales la volan sau cand lucreaza. Magazinele de specialitate iti pun la dispozitie si CD-uri de colectie - singurul lucru pe care trebuie sa-l stii este ce genuri agreeaza, si ai gasit un posibil cadou perfect!
Cartea este un dar valoros si, daca este vorba de ultima aparitie editoriala a autorului preferat, se poate spune ca ai dat lovitura. O alta idee buna o constituie accesoriile de birou, servietele din piele si instrumentele de scris.