„ Nu mă înţelegi!”. O propoziţie omniprezentă în universul femeie-bărbat. Fie că este vorba de cupluri, relaţii familiale sau sociale, această propoziţie este spusă în toate formele ei, fie verbale sau nonverbale. Dovada că nu reuşim să ne facem bine înţeleşi sau cerem acolo unde pur şi simplu nu putem primi.

„ Nu mă înţelegi!”. O propoziţie omniprezentă în universul femeie-bărbat. Fie că este vorba de cupluri, relaţii familiale sau sociale, această propoziţie este spusă în toate formele ei, fie verbale sau nonverbale. Dovada că nu reuşim să ne facem bine înţeleşi sau cerem acolo unde pur şi simplu nu putem primi nimic, este numarul extrem de mare de conflicte între bărbaţi şi femei.  Pornind de la ideea că nu sunt multe persoane care să facă o pasiune din a intra în conflict cu sexul opus, m-a preocupat să găsesc o soluţie verificabilă, aplicabilă şi acceptată de marea majoritate. Cum orice dilemă care îşi caută soluţionarea are un început, am căutat primele răspunsuri la sursă: creierul masculin. Oricât ne-ar fi dotat natura cu intuiţie feminină şi o bună înţelegere a fenomenului, sunt convinsă că nu a scăpat nici una dintre noi de starea de nervozitate în faţa nepăsării masculine. Dar de nepăsare să fie vorba? Dar să intrăm pe furiş în universul masculin.

Se cunoaşte deja faptul că creierul masculin are cu aproximativ 9% greutate mai mare decât cel feminin. Acest fapt i-a determinat pe cercetătorii din secolul XIX să creadă că diferenţa de greutate este dată de inteligentă. Prin secolul XX, alţi cercetători au fost înclinaţi să creadă că femeile sunt un fel de bărbaţi dar la dimensiuni mai mici, identici din punct de vedere neuronal diferiţi numai prin aparatul reproductor. Trebuie să recunoaştem că vălul ignoranţei în ceea ce priveşte funcţionarea femeii şi a bărbatului s-a ridicat relativ recent, ceea ce dă suficienţe circumstanţe atenunate pentru toate momentele de vitregire feminină din trecut. Odată cu progresul ştiinţei, noua generaţie de cercetători a aplicat metode cum ar fi tomografia pe bază de emisie pozitronică sau imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională şi nu mare le-a fost mirarea să descopere o serie de diferenţe structurale, chimice, genetice, funcţionale şi hormonale între creierul femei şi cel a bărbatului. O să spuneţi că nimic nou pe lume, că se vede cu ochiul liber diferenţa, dar acum că este şi confirmată, ne este infinit mai uşor să gestionăm acele momente în care suntem tentate să credem că este vorba mai degrabă de rea voinţa. Femeile au capacitatea de a-şi aminti în cele mai mici detalii prima declaraţie de dragoste dar şi certurile, pe când bărbaţii abia de mai ţin minte că evenimentele respective au existat. Nu le găsesc o scuză, dar nu ar trebui să fim atât de revoltate când uita aniversarea căsniciei, ziua de naştere a mamei soacre sau primul apus de soare văzut împreună.

Creierul feminin şi cel masculin procesează stimulii, aud, văd şi evaluează diferit. Sistemele cerebrale de operare specifice fiecărui sex sunt compatibile şi adaptabile în mare parte, realizând acelaşi scop utilizând însă circuite diferite. De aceea spun eu întotdeauna că nu merită să ne supăram pe sexul opus dacă nu fac întocmai cum facem noi, devreme ce scopul şi finalitatea lui este convenabilă pentru ambele părţi. Centrii limbajului şi a auzului  la femei au cu 11 % mai mulţi neuroni decât a bărbaţilor. Ei nu sunt surzi la rugăminţile noastre, poate  pur şi simplu nu le aud.  Bărbaţii prin contrast au o regiune cerebrală de două ori şi jumătate mai specializată pe funcţia sexuală, dar şi centrii cerebrali mai de zvoltaţi pentru acţiune şi agresivitate.  Ca picanterie, gândurile cu conotaţie sexuală trec prin mintea unui bărbat la fiecare 52 de secunde, în medie, pe când în mintea noastră doar o dată pe zi. Aşadar sunt de iertat dacă observă orice stimul în fustă pe stradă.

Nu fac apologia iertării, dar în extrem de multe situaţii comportamentul masculin are o explicaţie ştiinţifică.  De multe ori, noi femeile suntem tentate să devenim intransigente şi să activăm reacţii necontrolate din partea sexului opus. Dacă reţinem că bărbaţii sunt mai orientaţi spre acţiune şi agresivitate, că uneori o remarca este percepută ca fiind reproş şi că nu orice flirt înseamnă trădare, suntem deja mai liniştite. Deasemenea este deja bine ştiut că bărbaţii depistează semnele de tristeţe de pe faţa cuiva doar în 40% din cazuri, aşa că nu vă aşteptaţi ca partenerul să observe din prima mică schimbare de atitudine. Ea trebuie să fie mare, vizibilă şi de obicei explicată prin propoziţii simple şi cât mai puţine lacrimi, lacrimile noastre îi fac să se simtă pur şi simplu neputincioşi. Armonia unei relaţii poate fi atinsă doar atunci când există întelegere a fenomenului, o doză de toleranţă şi un efort comun pentru fericire.Fiind un subiect amplu şi interesant, vă provoc la sesiune de întrebări şi răspunsuri pe această fascinanţă tema.