Chiar dacă îşi ascunde emoţiile, asta nu înseamnă că nu le areNu am cunoscut persoane care să se iubească şi în care doar unul dintre parteneri avea ceva de oferit. Până la urmă, dezinteresul celuilalt va fi sesizat şi totul se va destrăma ca un şal vechi de lână.
Există situaţii în care un bărbat ar vrea să fie bun, dar nu ştie cum, iar incapacitatea lui de a comunica poţi s-o interpretezi greşit. Trebuie să realizezi faptul că băieţii sunt învăţaţi de mici să-şi ascundă emoţiile. Din păcate, e adânc înrădăcinată prejudecata că a fi bărbat înseamnă să nu ai sentimente. Aşa că există o mare posibilitate ca partenerul tău să fie incapabil să exprime ceea ce simte, dar să te iubească.

Tu, ca femeie, poţi pătrunde dincolo de zidurile cetăţii şi să descoperi focul sufletului său. Dacă arde ceva pe acolo, dacă nu, călătoria s-a încheiat. O relaţie în care nu există emoţii la vedere sau ascunse, nu are cum să supravieţuiască.

Prin aceste rânduri, am încercat să-i răspund Ştefaniei din Galaţi şi Mirelei din Bucureşti.
  • Maia, marţi, 21.04.2015 11:55
    Dragoste

    Imi place articolul dvs. Inseamna ca sunt o norocoasa. Am lana mine un barbat sensibil care nu imi face declaratii infocate dar imi arata constant prin zeci de fapte cat de mult ma iubeste si apreciaza. O sa ii raspund afectiunii lui mereu cu aceeasi dragoste. Felicitari pentru sinceritate!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro