Cu timpul, m-am obişnuit să te aştept. Mă bucuram când deschdeai uşa, când rămâneai câte-o noapte şi, apoi, aşteptam din nou. La un moment dat, nu ai mai venit, n-am mai găsit bilete, nu răspundeai la telefon, ţi-ai închis pagina de Facebook. Dar n-am reuşit să nu te aştept. În unele nopţi am senzaţia că păsările zboară speriate prin cameră, că te-ai întors, dar până să ajungi la marginea patului te pierzi din nou, iar eu plâng puţin şi mă rog să fii fericită.