Aş vrea să-mi rămână doar amintirile, să fug din prezent şi să-mi trăiesc dragostea în lipsa ta, în aşteptarea ta.
Dacă ai ştii câtă nevoie am de tine, n-ai mai pierde timpul şi ai fugi să te cuibăreşti în sufletul meu. Să trăieşti în casa albă cu multe flori, să străluceşti în fiecare zi împresurată de dragoste.
Deşi te aştept, n-ai să vii. Deşi mi-e atât de greu fără tine, vei alege să rămâi dincolo de linia orizontului, deşi ai vrea să adormi pe braţul meu, încă ţi-e teamă.
Şi uite aşa, vom pluti pe bucăţile noastre de continent fără a ne regăsi. Dar încă mai sper. De aceea am ridicat o casă albă şi m-am retras din lume, adormit într-un balansoar la umbră visez un mers înţepat care se apropie de mine.