Nu te-ai plâns niciodată şi mi-e teamă să te întreb dacă eşti fericită. Tăcerile tale mă îngrozesc, te surprind privind pe fereastră şi nu ştiu ce gânduri te frământă. Vorbim despre filme, despre cărţi, ascultăm muzică, mâncăm împreună, facem dragoste şi, pare, că viaţa merge înainte, dar lipseşte ceva, lipseşte pasiunea şi asta mă duce cu gândul că am ratat. Că nu e suficient să faci tot ce trebuie, e nevoie şi de un alt ingredient. Ştiu că vei pleca sau dacă nu o vei face, te vei retrage şi mai mult în tăcerile tale, îţi vei pune întrebări la care nu ai răspunsuri şi vei aştepta zile mai bune. Care nu vor veni niciodată!