Cocktail-uri pentru un Revelion de neuitat!
Cocktail / 28.08.2007

Mod de preparare

Este o seara speciala, pe care o poti face de neuitat, petrecand alaturi de prieteni si de cei dragi. De ce sa nu te rasfeti cu trei retete fantastice de cocktail-uri (cu alcool, aviz celor care nu gusta astfel de placeri bahice...). Se prepara foarte usor, iar efectul lor este garantat! Arata apetisant si sunt extrem de gustoase, combinand ingrediente fine, intr-un aspect care iti lasa gura... cocktail!

Cocktail cu sampanie si serbet de piersici

Ingrediente si cantitati pentru 4 persoane:

1/4 cana zahar, pentru ornarea paharelor;
4 linguri serbet de piersici;
100 ml lichior de portocale, triplu sec sau Cointreau;
1/3 sticla sampanie rece sau vin spumos, cat incape in blender;
zmeura si frunze de menta, pentru ornament.

Mod de preparare:

1. Asaza un vas putin adanc plin cu apa alaturi de un vas asemanator, in care ai turnat zaharul. Inmoaie pe rand gura a 4 pahare de cocktail in apa, apoi in zahar, pentru a ramane pudrate.

2. Pune in blender 4 linguri de serbet de piersici. Adauga lichiorul de portocale. Umple blenderul cu sampanie pana la capacitate maxima. Capacul blenderului trebuie sa fie cat mai bine fixat. Amesteca pana obtii o compozitie moale si omogena, pe care o torni apoi in paharele pentru cocktail, avand mare grija sa nu dizolvi zaharul de pe gura paharelor. Orneaza cu zmeura si frunze de menta si apoi serveste bauturile invitatilor.

Sgroppino (cocktail italian)

Ingrediente si cantitati pentru 2 persoane:

1 cana de Prosecco (vin spumos italian, alb);
2 linguri votca rece;
1/3 cana serbet de lamaie, rece;
1/4 lingurita de frunze proaspete de menta, maruntite.

Mod de preparare:

Toarna vinul Prosecco si votca in doua pahare de sampanie, in mod egal. Pune o lingura de serbet de lamaie in fiecare pahar. Presara menta maruntita deasupra bauturii si serveste imediat.

Cocktail Bellini

Ingrediente si cantitati pentru patru persoane:

4 linguri de piure de piersici;
1 sticla de Prosecco sau sampanie, rece (pentru un cocktail fara alcool poti folosi suc/juice acidulat sau apa minerala/sifon).

Mod de preparare:

Pe fundul unui pahar de sampanie, toarna o lingura de piure de piersici. Umple paharul cu Prosecco sau sampanie.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro