Pastă de zahăr pentru ornat torturi
Desert / 29.12.2016

Ingrediente

- 10 g gelatină
- 1 kg zahăr pudră
- 30 g margarină sau unt
- 50 ml apă
- 100 g miere
- esenţe (după preferinţe)

Mod de preparare

Începem să preparăm gelatina urmărind indicaţiile de pe ambalaj. După ce aceasta va fi luată de pe foc, se adaugă imediat mierea şi margarina astfel încât să se topească şi să se încorporeze perfect. Turnăm compoziţia peste zahărul pudră şi se amestecă cu o lingură, iar ulterior cu mâna.

Rezultatul obţinut se pune într-o pungă ermetică şi se păstrează la frigider cel puţin o zi. Înainte de ornarea prăjiturilor, scoate pasta de zahăr cu cel puţin o oră înainte pentru a fi uşor de modelat.

Pentru varietate se poate adăuga orice fel de colorant alimentar.
 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro