Prajitura Valentine cu ciocolata
Desert / 04.02.2005

Mod de preparare

Aceasta prajitura din ciocolata Valentine il va convinge pe partenerul tau cat de mult tii la el... Pe langa faptul ca arata minunat, este si deosebit de savuroasa! In plus, stii bine ce se spune despre ciocolata - este energizanta si reprezinta, in acelasi timp, afrodiziacul perfect! Iti dorim sa te bucuri de aceasta seara speciala, in bratele celui pe care il iubesti...

Ingrediente:

Umplutura:
200 g ciocolata amaruie;
1/4 litru frisca lichida.

Sirop:
1/4 litru apa;
125 g zahar;
rom.

Blat:
3 oua;
90 g zahar;
90 g faina.

Glazura:
200 g ciocolata amaruie;
zahar pudra.

Mod de preparare:

Prepararea blatului:
Bate spuma ouale si zaharul intr-un vas de inox, deasupra unei bai de aburi. Poti folosi atat un mixer, cat si un tel obisnuit. Incorporeaza incet faina, cu ajutorul unei spatule de lemn. Amesteca mereu cu miscari circulare. Dupa ce compozitia s-a ingrosat, toarn-o intr-o tigaie unsa cu unt si pudrata cu faina. Vasul se introduce la cuptor, pana cand compozitia devine aurie. Apoi se lasa la racit.

Prepararea siropului:
Se amesteca apa si zaharul si se pun la foc pana dau in clocot. Se indeparteaza de pe foc de indata ce zaharul s-a topit.

Prepararea prajiturii:

1. Se rupe ciocolata amaruie in bucatele mici. Se asaza bucatelele de ciocolata intr-un vas si se topesc intr-o baie de aburi.

2. Intre timp, frisca lichida se bate bine pana devine pufoasa.

3. Se taie blatul pe orizontala in doua sau trei parti egale. Siropului gata preparat si racit i se adauga, pentru aroma, romul. Prima felie de blat taiata se inmoaie in sirop.

4. O data ce ciocolata s-a topit, se amesteca foarte usor. Se adauga 1/4 din frisca batuta bine si se bate in continuare cu telul sau cu mixerul, pana cand se obtine o compozitie fina. Se adauga aceasta compozitie peste restul de frisca batuta si se amesteca cu o spatula, de asemenea, pana se obtine o compozitie cu consistenta pufoasa si fina.

5. Blatul insiropat se acopera cu un strat uniform din aceasta compozitie de ciocolata si frisca. Se procedeaza la fel cu celelalte parti, insiropate in prealabil, ale blatului. Se asaza una peste alta si se lasa apoi la racit in frigider.

6. Se iau cele 200 g de ciocolata amaruie necesare pentru prepararea glazurii si se topesc intr-o baie de aburi. Se toarna intr-o tava de placinta si, cu ajutorul unei spatule, se distribuie uniform, intr-un strat subtire. Se introduce tava la frigider timp de cateva minute. Se scoate tava dupa ce ciocolata s-a racit putin, dar este inca moale - daca o lasi prea mult timp la rece, compozitia devine rigida si casanta.

7. Cu ajutorul unei spatule se "taie" benzi de ciocolata racita, late de cativa centimetri, si se acopera cu ele intreaga prajitura, scoasa de la frigider.

8. Taie apoi cu spatula alte benzi de ciocolata si pliaza-le cu varful degetelor, facandu-le evantai. Asaza acest evantai deasupra prajiturii, in partea centrala, cu mare grija la suprafata pe care o acoperi - evantaiul trebuie sa fie "desfacut" cat mai mult si in mod egal pe toata suprafata, pana o acoperi. Formeaza apoi din ultimele benzi de ciocolata un evantai mai mic, pe care il asezi in centrul prajiturii.

9. Chiar inainte de a servi prajitura Valentine, "tapeaz-o" cu zahar pudra.
  • gabriel, joi, 19.03.2009 20:30
    deiciuri

    sa traducerti si voi in engleza

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro