Tarta de lamaie
Mod de preparare
O crema speciala, intr-o scoica de aluat crocant. O tarta speciala pentru o seara speciala. Cantitatile sunt pentru patru portii.Ingrediente:
Pentru aluat: 3 oua, 300 grame faina, 200 grame unt, 100 grame zahar, coaja de la o lamaie. Pentru crema: 150 grame zahar, 100 grame faina, 500 ml lapte,
100 grame unt, coaja si sucul de la o lamaie.
Preparare:
Amesteca pana se face spuma untul cu zaharul si coaja de lamaie, adauga ouale batute ca pentru omleta si faina. Framanta aluatul si lasa-l la rece 30 minute. Intinde o foaie intr-o tava rotunda, unsa cu unt, si coace scoica de aluat 30 minute la foc moderat. Scoate blatul din tava si lasa-l la racit.
Pune laptele la fiert, pe foc mic. Cand clocoteste, adauga faina dizolvata in putina apa fierbinte, zaharul si coaja de lamaie. Amesteca pana se ingroasa. Lasa sa se raceasca si adauga untul moale si sucul de lamaie. Omogenizeaza foarte bine. Cand crema s-a racit umple scoica de aluat.
Decoreaza cu felii subtiri de lamaie si frunze de menta. Lasa tarta cel putin trei ore la rece, inainte de a o savura.