4 alimente care te ajută să dormi mai bine
Dietă & Fitness · Dieta / 24.09.2017

În unele nopți, somnul vine repede și ușor. În alte nopți, nu ești la fel de norocoasă. Indiferent dacă te gândești la ultimele detalii pentru evenimentul de a doua zi, la copii tăi, la partener sau la vreun sunet ciudat pe care a început să-l facă mașina ta, aproape toată lumea are nopți în care adoarme spre dimineață, din cauza faptului că mintea nu se poate opri.

Cu toate că poate fi tentant să apelezi la somnifere, răspunsul la un somn mai liniștit poate fi definit de alegerile tale alimentare. Iată ce alimente care te ajută să dormi mai bine poți încerca și tu!

Ce alimente care te ajută să dormi mai bine poți introduce în dieta ta?

1. Unt de arahide

Ce face untul de arahide să se transforme într-un aliment de stimulare a somnului? Triptofanul, același aminoacid care provoacă oamenilor o stare de somnolență. Triptofanul este considerat a fi un aminoacid esențial, ceea ce înseamnă că organismul tău nu îl produce pe cont propriu. Trebuie să mănânci alimente care conțin triptofan pentru a obține aminoacidul. Multe alimente conțin aminoacidul care stimulează somnul, inclusiv untul de arahide. Acest aliment este o sursă bună de proteine, iar când este asociat cu un carbohidrat complex, devine o gustare perfectă înainte de culcare.


2. Humus

Humusul a devenit destul de popular în ultima vreme. Și, după cum s-a dovedit, o gustare cu humus te-ar putea ajuta să te trezești mai odihnită. Principalul ingredient din humus, năutul, conține triptofan, aminoacidul care te adoarme. Și tahini, care este un ingredient important din humus, este făcut din semințe de susan, o altă sursă semnificativă de triptofan.

3. Iaurt

Vrei o gustare târzie înainte de culcare? Ce-ai zice de iaurt? Produsele lactate, inclusiv iaurtul, conțin triptofan, care stimulează somnul și reprezintă o sursă bună de calciu. Calciul este eficient în reducerea stresului și stabilizarea fibrelor nervoase, inclusiv cele de la nivelul creierului. Ceea ce înseamnă că acest aliment îți va ajuta creierul să încetinească suficient cât să îți permită să adormi.


4. Mazăre

Cu toate că nu este gustarea tipică înainte de culcare, mazărea reprezintă o alegere perfectă ca garnitură, pentru a stimula somnul sănătos și productiv. Mazărea conține acid pantotenic, care ajută organismul să producă acetilcolină pentru activitatea sănătoasă a creierului din timpul somnului și melatonină, care reglează ciclul de somn. Mazărea verde este ideală în timpul verii, în timp ce mazărea boabe este perfectă pentru lunile mai reci.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro