5 aplicaţii pentru smartphone care te ajută să slăbeşti. Vezi care sunt!
Dietă & Fitness · Dieta / 12.08.2013

Te-ai gândit vreodată că eşti norocoasă pentru faptul că trăieşti în aceasă epocă a vitezei şi a telefoanelor inteligente? În prezent, îţi este mult mai uşor să comunici, să afli lucruri noi, să-ţi rezolvi treburile administrative şi, de ce nu, să ai grijă de silueta ta. Aplicaţiile pentru smartphone sunt o binecuvântare pentru femeile care vor să slăbească şi să aibă o alimentaţie sănătoasă. Nu ai încercat până acum aplicaţiile inteligente care te ajută să slăbeşti? Atunci îţi recomandăm câteva apps-uri eficiente care se transformă în nutriţionistul şi instructorul tău personal.


1. Lose It!

Lose It! poate deveni un aliat de încredere în cura de slăbire. Este o aplicaţie pentru smartphone care te ajută să slăbeşti rapid doar prin schimbarea obiceiurilor de zi cu zi. Îţi introduci greutatea, înălţimea şi sexul, după care anunţi aplicaţia că ai vrea să ajungi la greutatea X. Aceasta îţi va realiza un plan de dietă, îţi va calcula caloriile şi te va ajuta să consumi echilibrat substanţe nutritive, astfel încât să slăbeşti.

Să nu-ţi mai spunem că ai şi un manager de reţete şi de exerciţii fizice, toate menite să te ajute să slăbeşti. Aplicaţia este disponibilă pe iPhone.


2. Daily Ab Workout

Ai vrea să faci măcar 10 minute de sport pe zi, dar nu ai timp să mergi la sală, iar singură nu ştii ce exerciţii să practici? Pentru tine există aplicaţia pentru smartphone Daily Ab Workout, disponibilă pe iPhone şi Android. Este vorba despre o aplicaţie care îţi ilustrează mai multe exerciţii pentru sculptarea abdomenului, astfel încât, în doar 5-10 minute pe zi, poţi obţine o siluetă mai armonioasă.

3.iCookBook

Nu ştii ce să găteşti în această seară? Te-ai săturat de reţetele complexe, ticsite de grăsimi? Înseamnă că aplicaţia iCookBook îţi va fi pe plac. Cu ajutorul ei, ai la dispoziţie peste 2000 de reţete sănătoase şi delicioase, ideale pentru slăbit. Aplicaţia este disponibilă pe iPhone şi este considerată cea mai bună aplicaţie de gătit.


4. MyNetDiary

MyNetDiary este o aplicaţie pentru smartphone asemănătoare cu Lose It. Îţi calculează îndeaproape numarul de calorii, dar în acelaşti timp te ajută să afli câte calorii are prânzul tău, precum şi ce substanţe nutritive îţi furnizează. În plus, aplicaţia pentru smartphone îţi prezintă tot felul de grafice, care te ajută să afli cât ai slăbit şi te motivează să-ţi continui dieta. Aplicaţia este disponibilă pe iPhone, Android si BlackBerry.

5. Eat This, Not That! the Game


Această aplicaţie pentru smartphone (iPhone) este foarte distractivă, dar în acelaşi timp îţi furnizează informaţii preţioase despre alimentele pe care le consumi. Ştiai că o salată de ton are mai multe calorii decât pieptul de pui la grătar? Cu siguranţă ţi s-a întâmplat cel puţin o dată până acum să nu te poţi decide ce să alegi dintre două feluri de mâncare.

Ei bine, Eat This, Not That! the Game este o aplicaţie pentru smartphone care te lămureşte. Tot ce trebuie să faci este să alegi un produs pe care îl consideri mai sănătos şi mai sărac în calorii din două aproape similare. Aplicaţia îţi va arăta dacă ai dreptate sau nu.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro