Ce se ascunde in mancarea traditionala de Paste?
Pe langa zilele libere de Paste, mult asteptate au fost si mesele traditionale cu familia si prietenii. Din aceasta cauza, ramane un lucru important de discutat, caruia probabil ii acordam o mai mica importanta: excesul de alimente din Zilele Pastelui. Pentru a ne bucura cum se cuvine de aceste Sfinte Sarbatori, ne-am grabit sa asezam pe masa cat mai multe si cat mai variate preparate si am gustat pe rand din fiecare cate putin sau poate chiar mai mult.
Asadar, putem incerca sa aflam mai exact care sunt valorile nutritive importante pe care le consumam la aceasta sarbatoare. Traditionalele meniuri preparate cu aceasta ocazie contin din abundenta carne de miel si oua. La protap sau la cuptor, in bors sau in drob, carnea de miel este o prezenta delicioasa a acestei perioade.
Din punct de vedere nutritiv, carnea de miel este recomandata, intrucat ea contine o cantitate mare de proteine, vitamine si microelemente. De exemplu, intr-o portie de 100 g de carne de miel ne sunt furnizate urmatoarele substante nutritive, exprimate si in procente care reprezinta doza zilnica recomandata unei persoane adulte sanatoase:
Energie | 260 kcal | (18%) |
Vitamina B12 | 2,65 mcg | (88%) |
Vitamina B6 | 0,13 mg | (13%) |
Vitamina B3 | 11,5 echivalenti | (74,8%) |
Vitamina B2 | 0,25 mg | (23%) |
Vitamina B1 | 0,09 mg | (10%) |
Zinc | 5,5 mg | (55%) |
Fier | 2,12 mg | (22%) |
Magneziu | 25 mg | (11%) |
Acid folic | 20 mcg | (10%) |
Proteine | 26,37 g | (40%) |
La fel si despre oua, putem vorbi ca despre niste adevarate complexe energetice naturale care trebuie consumate, totusi, cu masura. Din analiza unui ou de marime medie - 60 g, rezulta 33,4 g albus si 16,6 g galbenus, care au urmatoarea compozitie:
Energie | 75 kcal |
Apa | 37,7 ml |
Proteine | 6,25 g |
Lipide | 5,01 g |
Carbohidrati | 0,61 g |
Dupa cum se vede, doua dintre cele mai consumate alimente din aceasta perioada furnizeaza o serie de nutrienti necesari bunei functionari a organismului, insa trebuie asociate cu multe salate de legume de sezon, preparate in abur sau, cel mai indicat, crude.
Apa proaspata si fructele trebuie consumate intre mesele bazate pe carne si oua pentru a preveni constipatia si pentru a usura digestia si absorbtia nutrientilor.
Iata acum si cateva sfaturi practice ce pot fi aplicate dupa o masa copioasa:
1. Plimbare usoara dupa masa - miscarea poate stimula eliberarea hormonilor care incurajeaza activitatea digestiva.
2. Eliminarea stimulentilor - ceai negru, cafea, ciocolata, grasimile, care pot favoriza spasmele tractului digestiv.
3. Adoptarea unui regim bazat excusiv pe fructe si legume proaspete in zilele care urmeaza imediat Sarbatorilor, pentru a re-echilibra organismul cu enzimele necesare unei bune digestii, dar si cu fibre alimentare si macronutrienti (care intre noi fie vorba, nu se prea iau nici din miel, nici din cozonac).
Iata ca putem sa ne rasfatam cu bunatatile traditionale si, in acelasi timp, sa evitam dezechilibrul digestiv si implicit al siluetei.