Cum să mănânci mai puțin și să nu-ți fie foame. 9 trucuri simple și eficiente
Dietă & Fitness · Dieta / 01.07.2020

De cele mai multe ori mâncăm de poftă, nu neapărat de foame. Iar cu cât preparatul pe care îl consumăm ne place mai mult, cu atât porția este mai mare.

Astfel apar kilogramele în plus, pe care ne luptăm apoi să le dăm jos. Dacă și tu ai aceeași problemă, trebuie să încerci câteva trucuri care te vor ajuta să reduci porțiile, dar fără să simți că îți este tot timpul foame. Iată care sunt:

Adaugă condimente picante


Presară câțiva fulgi de ardei iute pe mâncărurile tale preferate sau adaugă pudră de ghimbir atunci când le prepari. Este un truc simplu care oferă un plus de aromă preparatelor tale și în același timp ajută la slăbit prin scăderea senzației de foame, potrivit unui studiu citat de brightside.me. Consumul de ardei iute scade apetitul și contribuie la arderea caloriilor după masă, în special pentru persoanele care nu mănâncă de obicei picant, spun specialiștii.

Bea dintr-un pahar înalt


Băuturile dulci și cele alcoolice nu sunt recomandate în timpul dietei. Un truc simplu prin care vei reuși să consumi mai puțin fără să realizezi este acela de a turna băutura într-un pahar mai mic, dar înalt. Vei avea senzația că ai băut mai mult, potrivit unui studiu. Adaugă și gheață, care mărește volumul și diluează băutura, astfel încât vei consuma mai puține calorii.

Citește și: 20 de persoane care au câștigat lupta cu kilogramele în plus. Transformările sunt uimitoare!

Bea ceai de mentă


Aroma și mirosul de mentă te ajută să slăbești prin reducerea poftelor alimentare pe care le poți avea în timpul zilei. Pentru a scăpa de obiceiul de a lua des gustări, bea ceai de mentă sau folosește ulei esențial de mentă în lampa de aromoterapie.

Mănâncă cu mâna stângă dacă ești dreptace


Ar putea fi o adevărată provocare, dar dacă mănânci cu mâna stângă și ești dreptace sau invers, cu mâna dreaptă dacă ești stângace, vei mânca mai puțin și vei conștientiza mai bine ce mănânci. Este o modalitate foarte bună de a te simți sătulă mult mai repede, cu o cantitate mai mică de alimente. Poți încerca și trucul de a mânca cu bețișoare. Obții același efect.

Servește mâncarea în farfurii colorate


Un studiu sugerează că un constrast de culori între mâncare și farfurie este o modalitate de a mânca mai puțin. Deși motivul nu este pe deplin cunoscut, cercetătorii au descoperit că oamenii care mănâncă din farfurii roșii mănâncă per total mai puțin, indiferent de culoarea alimentului consumat.

Alege farfurii mai mici


Când ai mai mult pe farfurie, îți vei pune mai multă mâncare decât ai nevoie, fără să conștientizezi. În cadrul unui studiu, chiar și experții în nutriție au mâncat cu 31% mai mult atunci când alimentele le-au fost servite în farfurii mari. Se pare că distanța de la aliment până la marginea farfuriei este cea care te face să estimezi cât înseamnă o porție, în loc să fie cantitatea în sine. Prin urmare, este timpul să cumperi farfurii mai mici.

Începe fiecare masă cu un pahar cu apă


Simptomele deshidratării și nu neapărat foamea pot cauza acel efect de stomac gol cu care te confrunți uneori. Bea zilnic suficientă apă și ceai neîndulcit pentru a-ți menține organismul hidratat și pentru a ține sub control poftele alimentare.

Umple-ți farfuria cu legume


O modalitate simplă de a reduce caloriile este aceea de a adăuga mai multe legume în farfurie. Porția de legume trebuie să fie întotdeauna mai mare decât cea de carne. Și preparatele culinare pot fi adaptate astfel încât să includă mai multe legume. De exemplu, înlocuiește jumătate din cantitatea de carne dintr-o rețetă cu ciuperci sau granule de soia.

Folosește carbohidrații ca topping, nu ca bază


Cerealele sunt esențiale pentru o dietă sănătoasă, dar nu și pastele făinoase rafinate. În loc să consumi multă pâine albă la o masă, mănâncă o singură felie de pâine din cereale integrale. Este mai densă, mai sățioasă și îți oferă o mulțime de nutrienți, comparativ cu pâinea albă. Este valabil și la micul dejun. În loc să umpli un bol cu cereale peste care să torni lapte, presară câțiva fulgi crocanți peste o porție de iaurt.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro