Cum să slăbești câteva kilograme înainte de Crăciun
Dacă urmezi aceste sfaturi practice, vei reuşi să scapi de câteva kilograme înainte de Crăciun fără să ţii diete drastice şi restrictive!
Nu trebuie să recurgi la înfometare şi diete dezechilibrate ca să slăbeşti câteva kilograme înainte de Crăciun. Mai sunt câteva săptămâni în care dacă aplici câteva sfaturi utile poţi să slăbeşti sănătos, fără mari bătăi de cap.Cum să slăbești câteva kilograme înainte de Crăciun
1. Începe ziua cu un mic dejun sănătos şi consistent
Modul în care îţi începi ziua poate să aibă un impact semnificativ asupra alegerilor alimentare pe care le vei face pe parcursul ei. Este foarte important să consumi micul dejun cât mai devreme, deoarece acest lucru stimulează metabolismul şi astfel vei arde mai multe calorii în timpul zilei. Consumă alimente bogate în proteine, cum ar fi ouăle, iaurtul grecesc, shake-uri proteice, somon afumat sau şuncă de curcan, deoarece un mic dejun care conţine 20 de grame de proteine împiedică fluctuaţiile glicemiei şi controlează foarte bine senzaţia de foame.Alături de proteine mai ai nevoie de o porţie de carbohidraţi, cum ar fi o felie de pâine integrală, cereale integrale, fructe sau legume care conferă energie eliberată lent. Un exemplu de mic dejun potrivit ar fi ouăle jumări cu legume pe o felie de toast integral, o omletă cu verdeţuri şi legume, terci de ovăz cu iaurt grecesc şi fructe sau un smoothie cu lapte, pulbere proteică naturală şi iaurt grecesc.
2. Concentrează-te pe legume şi verdeţuri pentru masa de prânz
Legumele şi verdeţurile pot să fie consumate în cantităţi însemnate, ele furnizând carbohidraţi complecşi, fibre şi o mulţime de nutrienţi. Astfel că trebuie să te organizezi ca la masa de prânz să consumi o farfurie mare de legume sau o salată. Este foarte important să consumi 3-4 porţii de salată sau legume în fiecare zi atunci când vrei să slăbeşti. Acestea consumate alături de o sursă bună de proteine vor conferi saţietate, ajută sistemul digestiv să funcţioneze bine şi te împiedică să faci alegeri alimentare hipercalorice.3. Redu consumul de cafea
Dacă eşti obişnuită să consumi multe cafele cu lapte pe parcursul zile, în momentul în care reduci numărul lor va scădea imediat şi aportul caloric, lucru semnificativ pentru scăderea în greutate. De aceea, poate că nu ar fi rău să consumi la puţine ceşti de cappuccino sau caffe latte în următoarele două săptămâni, înlocuindu-le cu o ceaşcă de cafea neagră consumată dimineaţa.4. Mănâncă mai puţin seara
Poate că ai observat deja că atunci când nu exagerezi cu mâncarea seara sau optezi pentru variante mai light reuşeşti să dormi mai bine şi să scazi în greutate. Pentru că majoritatea dintre noi suntem obişnuiţi să consumăm mese consistente seara, dacă schimbi acest obicei poţi să scapi de câteva kilograme fără mari bătăi de cap. Încearcă să incluzi masa cea mai consistentă la prânz, să ai o gustare sănătoasă până la cină, iar astfel vei reuşi ca seara să alegi ceva uşor! Peşte cu salată, supă, cremă de legume, piept de pui cu salată/legume ar fi câteva dintre cele mai potrivite opţiuni pentru masa de seară.5. Cina trebuie luată devreme
Corpul are nevoie de 10-12 ore de pauză fără alimente, lucru care este important pentru controlul greutăţii corporale. Dacă iei cina mai devreme, fără să depăşeşte orele 19:00 vei constata că dimineaţa te trezeşti cu senzaţia de foame. Astfel vei mânca ceva consistent la micul dejun şi la prânz, iar la cină nu vei simţi nevoia să exagerezi cu porţiile.6. Una sau două mese hipercalorice pe săptămână nu afectează dieta
Obiceiul de a mânca sănătos este cel care te va ajuta să slăbeşti şi să te menţii la greutatea corporală dorită. Dacă în majoritatea timpului faci alegeri alimentare sănătoase, dar mai exagerezi cu mesele hipercalorice sau un pahar de alcool o dată sau de două ori pe săptămână atunci silueta nu va fi afectată. Este de preferat să optezi pentru această tehnică în loc să îţi oferi câte un mic răsfăţ culinar hipercaloric în fiecare seară, deoarece tocmai acesta este cel care compromite toată cura de slăbire.Aceste mici trucuri care pot să fie incluse cu uşurinţă în stilul tău de viaţă te pot ajuta să scapi de 5 kilograme înainte de Crăciun. Dar fără să te înfometezi şi să urmezi o mulţime de diete restrictive!