Cum să-ți „păcălești“ creierul ca să mănânci mai puțin. 6 trucuri ale unui expert
Dietă & Fitness · Dieta / 01.03.2018

De cele mai multe ori mâncăm chiar și când nu ne este foame, consumăm o cantitate mai mare de alimente fără să realizăm și facem alegeri alimentare bazate pe un instinct de moment, pe care nu îl conștientizăm.

Toate acestea au dus la apariția unui nou domeniu științific numit "gastrofizică". Este un concept descris prima dată de doctorul în psihologie Charles Spence, de la Universitatea Oxford. Iar rolul pe care gastrofizica îl are asupra ce și cât mâncăm este unul foarte puternic.

Specialistul este de părere că factorii externi ne influențează foarte mult obiceiurile alimentare. De exemplu, dacă mănânci împreună cu o altă persoană, vei consuma o cantitate de mâncare cu 30% mai mare. Iar culoarea unei farfurii poate afecta cât de mult mănânci. Iată câteva dintre sfaturile oferite de medic pentru a-ți păcăli creierul să mănânci mai puțin:

Folosește mai puțin zahăr în dulciurile de casă și servește-le pe o farfurie albă

În cadrul unui studiu, s-a descoperit că un desert pe bază de căpșuni a fost considerat cu 10% mai dulce atunci când a fost servit pe o farfurie albă decât atunci când a fost servit pe o farfurie neagră. Se pare că farfuriile albe contribuie la o percepție accentuată a gustului dulce la nivelul creierului și te ajută să astfel să reduci consumul de zahăr.

Vrei să reduci cantitatea snacks-urilor? Servește-le pe o farfurie roșie

Dacă vrei să reduci gustările sărate și crocante de care ești dependentă, atunci o farfurie roșie este ideală pentru asta. Roșul este culoarea semnelor "Stop", iar farfuriile roșii par să aibă același efect de interzicere la nivelul creierului. În cadrul unui studiu, participanții au mâncat cu 50% mai puțini covrigei sărați de pe o farfurie roșie decât de pe una albă.

Ține bolul în mâini

O problemă majoră atunci când vrei să mănânci mai puțin este senzația că nu te-ai săturat. Dar simțurile tale te ajută să-i transmiți creierului că ai mâncat suficient. Un truc este să ții farfuria sau bolul în mâini. "Creierul nostru nu separă greutatea bolului de ce a preparatului conținut. Greutatea farfuriei din mâinile tale îi transmite creierului că masa ta este substanțială și sățioasă, astfel că te vei simți sătul mai repede", susține medicul Charles Spence.

Concentrează-te asupra mâncării

Cu cât obții mai multe senzații de la mâncarea ta, cu atât vei fi mai mulțumit chiar și dacă ai mâncat mai puțin. Iar asta înseamnă să scapi de orice îți distrage atenția de la mâncare. Închide televizorul, ca să poți vedea ce mănânci. Ridică farfuria la nas, pentru a simți aromele. Renunță la paiul de băut, pentru că îți permite să consumi mai mult, fără să realizezi. Cu cât ești mai atent la mâncarea ta, cu atât mai bine. Creierul folosește toți acești stimuli pentru a-ți transmite că ai mâncat suficient. Acesta este motivul pentru care nu îți mai este la fel de foame sau poftă când gătești tu.

Vizulizează că mănânci înainte de a începe

Dacă ai o slăbiciune pentru chipsuri, de exemplu, imaginează-ți că ai mâncat un bol întreg chiar înainte de a deschide punga. Un studiu publicat în 2010 a evidențiat faptul că prin simplul gest de a-ți imagina că ai mâncat un aliment poți reduce cantitatea pe care o consumi în realitate. Cercetătorii sunt de părere că atunci când vizualizezi repetat că mănânci un aliment îți reduci în timp pofta pentru alimentul respectiv.

Dă-i desertului tău un nume care include cuvântul "dulce"

Se pare că simpla numire a unui produs alimentar "dulce" are capacitatea de a-i amplifica gustul dulce perceput la nivelul creierului, decât dacă ar fi numit pur și simplu desert. Prin urmare, data viitoare când faci brioșe, numește-le "brioșe dulci cu ciocolată" și scade cantitatea de zahăr pe care o adaugi la prepararea lor. Creierul tău le va percepe la fel de dulci. 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro