Ce motivaţii trebuie să găsescă şi unde să le caute cei care au reuşit să slăbească pentru a nu se îngrăşa?


"Motivaţiile sunt în primul rând în ei înşişi. Ştiu că pare un clişeu dar este un mare adevăr pe care îl pot descoperi doar dacă lucrează cu un psiholog sau doar dacă trec printr-un eveniment ce poate declanşa o creştere a stimei de sine cum ar fi: o nouă dragoste, o slujbă nouă, o avansare, o casă sau o maşină nouă", explică Constantin Cornea, psiholog la Clinica Psievolution.



Nu trata tristeţea şi depresia cu mâncare! Cum scapi de acest obicei?


Depresia, anxietatea, atacurile de panică, mâncatul nervos sau obsesiv compulsiv sunt domenii psihiatrice sau psihologice. Aceste probleme din păcate nu pot fi rezolvate doar cu ajutorul prietenilor sau familiei. Să nu uităm că în cadrul psihoterapiei se pune problema învăţării unor comportamente alimentare dar şi sociale sau sportive pentru o perioadă îndeajuns de lungă pentru a obţine greutatea dorită dar mai ales pentru a preveni recăderea.


"Posibilitatea de a reveni la obiceiurile alimentare defectuoase poate apărea oricând indiferent de rezultatele obţinute până atunci. Doar o psihoterapie de calitate şi un antrenament asiduu ce urmăreşte să dezvolte anumite caracteristici care eventual lipsesc persoanei despre care vorbim sau sunt foarte puţin dezvoltate pot duce la rezultate de durată şi pot ajuta persoana să devină ceea ce îşi doreşte", aflăm de la specialist.

Procesul de slăbire este un proces complex care presupune preluarea controlului propriei vieţi. Este foarte posbil să descoperi în psihoterapie că acest control se află de fapt în mâinile persoanelor din jurul tău cum ar fi: partenerul de viaţă, prieteni, familie sau colectivul de la muncă.


Sau poţi să  descoperi în psihoterapie că în spatele mâncatului excesiv se ascund următoarele frici:

Frica de a nu fi părăsită de partenerFrica de a nu fi înşelată de partenerFrica de nu fi concediatăFrica de a nu face faţă cerinţelor de la serviciuFricăa de a rămână însărcinatăFrica de a nu pierde sarcina sau de a nu se întâmpla ceva cu bebeluşulFrica de a nu se ridica la nivelul aşteptărilor: părinţilor, prietenilor, şefilor, colegilor.
  • Roxandy, marţi, 04.11.2014 12:56
    Adevarat!

    Perfect adevarat, in cazul meu sunt valabile toate cele patru cauze pentru care esueaza o cura de slabire. Bun articolul!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro