4. Sucul de sfeclă roșie

Sfecla roșie conține un complex de vitamine și minerale cum rar mai găsim și, în plus, poate ajuta la vindecarea unor tumori, afecțiuni ale ficatului, afecțiuni cardiovasculare, digestive, întărește imunitatea și este un puternic antiinflamator, detoxifiant și energizant. Sfecla roșie conține tot complexul de vitamina B, potasiu, mangan, vitamina C, vitamina A, magneziu, fosfor, iod, calciu, sulf, antioxidanți și fier, cu alte cuvinte tot ceea ce organismul are nevoie.



5. Sucul de morcovi

Morcovii au un conţinut ridicat de apă (aproximativ 88%), dar sunt şi o sursă excelentă de fibre alimentare şi proteine. Sucul se asimilează foarte uşor în organism, este incredbil de săţios şi ajută și în combaterea senzației de foame datorită conţinutului ridicat de fibre şi proteine. Indicele glicemic mic permite asimilarea sucului de morcovi treptat în organism şi menţine glicemia la un nivel optim, astfel încât creierul să perceapă senzaţia de saţietate timp îndelungat. Nu în ultimul rând, sucul de morcovi are un aport caloric foarte redus şi determină organismul să ardă depozitele adipoase pentru a avea energie. Să nu uităm nici de faptul că sucul de morcovi este şi un excelent detoxifiant, îmbunătăţeşte digestia, contribuie la eliminarea toxinelor acumulate la nivelul ficatului şi curață vasele de sânge de depunerile de colesterol.



Sfatul specialistului


„Atunci când alegeți o detoxifiere prin sucuri țineți cont întotdeauna că aportul venit din legume trebuie să fie mai mare decât cel din fructe, iar foamea trebuie să fie aproape inexistentă. În acest sens puteți completa dieta cu pâine fără gluten. În plus optați de fiecare dată pentru sucuri bio, obținute prin presare la rece pentru ca toţi nutrienţii să rămână intacți. Nu în ultimul rând consumați foarte multă apă pentru a ajuta procesul de detoxifiere”, adaugă dr. Horațiu Albu.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro