Obezitatea la copii
Dietă & Fitness · Dieta / De Lygia Alexandrescu
Lector univ. Drd. - Facultatea de Educatie Fizica si Sport, USH,
Consultant Nutritie - Centrul de slabire si consultanta nutritionala "Natural Silhouette" -021.650.46.50; 0721.091.762, 05.10.2004

Obezitatea reprezinta o problema cu care copiii se confrunta din ce in ce mai des. In ultima vreme, pe langa eforturile educationale ale parintilor de a-i invata pe acestia cum sa manance sanatos si sa faca miscare in mod regulat, copiii au inceput sa fie tratati de obezitate ca si adultii. Aceste tratamente includ medicamente ce controleaza greutatea dar si chirurgia de tip bypass gastric.

Ca si adultilor, nici copiilor nu le este deloc usor sau comod sa scada in greutate si astfel mare parte din copiii obezi se transforma in adulti obezi.


Primul obiectiv in aducerea copilului la o greutate sanatoasa nu ar trebui sa fie intr-o prima faza pierderea kilogramelor excesive, ci stoparea procesului de ingrasare si astfel, in timp, pe masura ce copilul creste in inaltime, distributia kilogramelor se va modifica.

In general, pentru scaderea ponderala trebuie sa se reduca numarul de calorii consumate sub forma de alimente solide si lichide, sa se faca mai multa miscare si cel mai important, sa se combine cele doua. Ca idee, un kilogram de grasime contine 7000 de calorii si deci trebuie sa se arda 7000 de calorii pentru a pierde un kilogram sau sa inghita 7000 de calorii pentru a pune un kilogram.


Spre exemplu, pentru ca un copil sa slabeasca 1 kilogram la doua saptamani, trebuie ca el sa reduca aportul caloric zilnic cu 500 de calorii. In acelasi timp, nu este necesar sa se numere permanent caloriile; daca se face un calcul saptamanal, se va vedea unde este excesul.

Ajutarea copiilor supraponderali sa slabeasca este un lucru important, insa esentiala este si prevenirea obezitatii. Acest proces trebuie sa inceapa inca din copilarie si nu este simplu, mai ales daca parintii sunt supraponderali. Obiceiurile alimentare nesanatoase si lipsa activitatii fizice sunt primele manifestari comportamentale ale copilului cu tendinta de ingrasare.


Iata cateva masuri care pot fi preventive dar si curative ce pot ajuta copilul predispus la obezitate:

1. Limitarea numarului de calorii provenite din lichidele pe care le consuma copilul. Multi copii beau zilnic prea multe sucuri de fructe si lichide carbogazoase.

2. Evitarea meselor frecvente de tip fast food.

3. Atentie la marimea portiilor consumate la fiecare masa. O problema comuna a copiilor supraponderali este faptul ca portiile sunt prea mari.

4. Copiii nu trebuie sa fie fortati sa "curete farfuria". Pentru a invata sa manance sanatos, ei trebuie sa stie sa se opreasca atunci cand sunt satui si chiar un pic inainte.


5. Incurajarea activitatii fizice zilnice trebuie sa fie de asemenea o prioritate: plimbari cu parintii sau bunicii, joaca afara din casa, mersul pe bicicleta, practicarea sporturilor in echipa.

6. Limitarea timpului acordat televizorului si calculatorului si evitarea consumului de alimente in timpul acestor activitati.

7. Comunicarea si discutiile referitoare la alimentatia sanatoasa sunt importante insa insistarea excesiva asupra notiunilor de "calorie", "grasime" si "dieta" in general, poate sa frustreze copilul si sa conduca la dezechilibre.

Este esential ca parintele sa fie un model pentru copil prin modul sanatos de alimentatie si prin activitatea fizica desfasurata zilnic.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro