Alertă Interpol în legătură cu pericolul consumului unor pastile de slăbit
Dietă & Fitness · Intretinere / 06.05.2015

Interpol a emis o alertă globală în legătură cu pastilele de slăbit 2.4-Dinitrophenol (DNP), despre care se crede că ar fi responsabile de moartea unei britanice şi îmbolnăvirea gravă a unui francez, relatează postul britanic de televiziune Sky News, citat de Mediafax.

Eloise Parry avea 21 de ani când a luat pilulele 2.4-Dinitrophenol (DNP) despre care se crede că ar conţine o substanţă chimică foarte toxică. Ea a decedat la 12 aprilie la Royal Shrewsbury Hospital. Tânăra ar fi luat o supradoză după ce a cumpărat pastilele online.

Interpol a emis o notă portocalie în care avertizează în legătură cu DNP, folosit şi ca material brut pentru explozibili. Aceasta a fost lansată în urma unei cereri a Guvernului francez şi în urma testelor efectuate în laboratorul Agenţiei Mondiale Antidoping din Australia.



"Deşi vândută de obicei sub formă de pudră galbenă sau capsule, DNP este disponibilă şi sub formă de cremă"
, anunţă Interpol.

"În afară de pericolele intrinseci ale DNP, riscurile asociate cu folosirea sa sunt amplificate de condiţiile de fabricare ilegală. În afară de producerea sa clandestină în laboratoare fără norme de igienă, fără cunoştinţe specializate de fabricare, producătorii expun consumatorii la o creştere a riscului de supradoză", se arată în avertizarea emisă.



După decesul lui Parry, poliţia a emis un apel către public de a nu mai cumpăra medicamente online.


Foto: Hepta

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro