Ce ar trebui să știi înainte să-ți faci un abonament la sală?
Dietă & Fitness · Intretinere / 26.12.2018

Atunci când vrei să fii în formă, te întrebi dacă ar trebui să îți faci un abonament la sală.

Este una dintre cele mai înțelepte investiții pe care le poți face, dar sunt mai multe lucruri de luat în considerare înainte de a te decide la ce sală să mergi, mai ales dacă începi această rutină pentru prima dată. Găsirea sălii potrivite este esențială. Nu vrei să-ți irosești banii sau timpul pe un abonament care nu îți satisface nevoile. Pentru a te decide unde și ce abonament la sală să îți faci abonament, iată câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte!

Vrei să îți faci un abonament la sală? Iată ce ar trebui să afli înainte


1. Ce îți dorești de la experiență


Fii clară cu privire la obiectivele tale de la început. Vrei să fii mai puternică și să faci mușchi? Vrei să slăbești? Distracția este prioritatea cu numărul unu? Gândește-te la tipurile de antrenamente care se potrivesc cu ceea ce îți dorești și caută ce săli le oferă.

2. De ce echipament vei avea nevoie?


Verifică dacă sala are diferite aparate și echipamente de care ai nevoie, cum ar fi greutățile cu care poți face exerciții, precum și alte facilități pe care ți le dorești (piscină interioară, pistă sau saună).

3. Oferă toate antrenamentele pe care ți le dorești sala?


Yoga, fitness, box, ciclism. Indiferent care sunt interesele tale, asigură-te că există toate clasele pe care ți le dorești și că sunt incluse în prețul abonamentului tău.

4. Este aglomerată sala la orele la care ai fi și tu?


Înainte de a te înscrie, vizitează sala la o oră potrivită pentru programul tău. Dacă e atât de aglomerată încât nu ți-ai putea imagina că ai putea să te antrenezi acolo, s-ar putea să îți dai seama că nu e locul potrivit pentru tine. Alternativ, poți vedea dacă ai reuși să mergi la o altă oră, care este în afara orelor de vârf. Persoanele care lucrează acolo ar trebui să îți poată spună care sunt acestea.

5. Este convenabil?


Nu contează cât de ieftină sau de bine echipată este o saltă dacă este o bătaie de cap să ajungi acolo. Dacă durează 90 de minute să ajungi pentru a face un antrenament de 30 de minute, investiția ta nu este rentabilă. Gândește-te și la alte facilități. Poate că ai nevoie de prosoape și produse cosmetice pentru a te pregăti pentru muncă mai ușor în vestiar.

6. Cât de mult va costa?


Abonamentele la sală pot fi scumpe, dar trebuie să iei în calcul mai mult decât cheltuielile lunare. Gândește-te și la alte costuri, cum ar fi suma pe care o vei cheltui pe transportul public sau pe benzină pentru a ajunge acolo.

7. Cât de des călătorești?


Consistența este esențială pentru antrenamente și obiectivul pe care ți-l propui. Călătoriile frecvente pot pune pauză progresului pe care îl aștepți. Dacă ești adesea plecată din oraș, îți poți face abonament la o rețea mai mare de săli și plăti pentru o opțiune care să îți ofere acces la săli și în alte locații sau orașe.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro