17
Cum reușește Cher să se mențină în formă la 72 de ani
Dietă & Fitness · Intretinere / 24.10.2018

Mulți dintre cei care văd fotografiile recente ale celebrei cântărețe Cher se întreabă cum reușește vedeta să aibă o formă fizică de invidiat la cei 72 de ani ai săi.

Nu doar că arată perfect, dar Cher este foarte energică și a declarat într-un interviu că poate face exercițiul planșa timp de cinci minute, ceea ce este o adevărată performanță.

Dar ce mănâncă și cum reușește să arate atât de bine la 72 de ani? Iată câteva dintre secretele sale:

Este vegetariană

Cher le-a dezvăluit fanilor săi de pe Twitter că nu consumă carne și preferă întotdeauna alternative vegetale. "Nu îmi place carnea, iar cele mai multe alimente care îmi plac sunt sănătoase
", a declarat vedeta într-un interviu pentru Hello!.

Nu fumează și nu consumă alcool

În afara dietei vegetariene, Cher știe cât este de important să-ți păstrezi sănătatea, astfel că nu fumează și consumă foarte rar alcool.
"Întotdeauna am încercat să-mi mențin sănătatea. Unele lucruri sunt foarte nesănătoase, precum drogurile sau alcoolul, astfel că nu le-am încercat niciodată. Am fumat țigări pentru o perioadă, dar am renunțat. Consum alcool de maximum trei sau patru ori pe an
", a spus Cher în anul 2013, potrivit goodhousekeeping.com.

A învățat ce alimente sunt nocive pentru ea

Pentru a-și păstra corpul în forma de invidiat cu care ne-a obișnuit, cântăreața știe că anumite alimente sunt benefice și le preferă pe cele care au valori nutriționale. "Încerc să evit alimentele bogate în grăsimi pentru că mă fac să mă simt obosită și mă îngrașă", a scris Cher în cartea sa publicată în anul 1991. "Produsele lactate nu îmi fac bine. Am renunțat la laptele cu consum ridicat de grăsimi în favoarea celui non fat, dar de obicei nici nu prea consum lapte. Cred că brânza este unul dintre cele mai nocive alimente pentru corp. Nu se digeră bine și aproape toate tipurile de brânză conțin multe grăsimi"
, a mai scris Cher.

Consumă alimente care îi dau energie

La 72 de ani, Cher nu dă semne de oboseală. Vedeta reușește să țină pasul cu stilul său de viață agitat, demn de un star de talie mondială. "Am încercat să mănânc alimente despre care Robert Haas (nr. coautorul cărții sale și specialist în nutriție) mi-a spus că sunt grozave, precum orez brun, nu alb, leguminoase - linte, pinto, fasole albă și neagră, legume, paste, fructe. Pastele îmi dau multă energie, la fel și fructe precum banane, papaya sau nectarine, pentru că au mult zahăr, dar nu este rafinat
", a mai scris Cher în cartea sa de nutriție "Forever fit".

Surful o ajută să se mențină în formă

Vedeta a învățat să facă surf la vârsta de 60 de ani, dar nu este singurul sport pe care îl practică. Aceasta a mai spus că aleargă în timp ce joacă Wii Tennis și merge la sala de fitness. "Trebuie să muncești de două ori mai mult. Trebuie să fii la sală tot timpul. Dar îmi place. În tinerețe eram băiețoasă. Practicam tot felul de sporturi. În prezent învăț să fac surf. Îmi plac toate lucrurile astea", a declarat Cher în anul 2010 pentru E! News.

Face sport de cinci ori pe săptămână

Programul său de sală poate suna de-a dreptul chinuitor, dar s-a dovedit a avea efecte uimitoare. În mod sigur starul este un bun exemplu pentru cei cărora le lipsește motivația. "Fac exerciții de cinci ori pe săptămână pentru că este ceva ce am făcut mereu și îmi place. Încerc să-mi folosesc vârsta pentru a scăpa de antrenorul meu, dar nu funcționează", a glumit starul într-un intreviu pentru publicația Hello!.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro