Stai mult pe scaun? 5 efecte pe care le are acest obicei asupra sănătăţii
Dacă stai mult pe scaun trebuie să ştii că acest obicei poate să-ţi afecteze sănătatea. Descoperă cum se răsfrânge acest obicei asupra stării tale generale de sănătate!
Potrivit unui studiu recent realizat şi apărut în publicaţia American Journal of Preventive Medicine, persoanele care obişnuiesc să petreacă mult timp stând jos au un risc foarte mare de a suferi de depresie. Riscul de depresie este cu atât mai mare cu cât petreci mai mult de 5 ore pe zi în faţa unui monitor, avertizează specialiştii. Iată cum te poate afecta faptul că petreci multe ore stând pe un scaun în faţa calculatorului sau în faţa televizorului:1. Creşte riscul de diabet
Cercetătorii de la University of Missouri au constatat că riscul de diabet, obezitate şi boli de ficat este mult mai mare în cazul persoanelor care petrec multe ore stând jos. De asemenea, rezultatele au arătat că acest risc este slab diminuat chiar şi atunci când îţi găseşti timp să faci puţină mişcare în fiecare zi.
2. Îţi taie din anii de viaţă
În luna iunie, în publicaţia American Journal of Epidemiology a apărut un studiu care arăta că femeile care petrec mai mult de 6 ore stând pe un scaun sunt cu 40% mai predispuse unui deces timpuriu, în comparaţie cu cele care nu stau pe scaun mai mult de 3 ore pe zi.
3. O oră la televizor îţi scurtează viaţa cu 22 de minute
În luna august, specialiştii de la British Journal of Sports Medicine au realizat un studiu care arăta că fiecare oră petrecută în faţa televizorului îţi scurtează viaţa cu 22 de minute.
4. Creşte riscul de cancer
Sedentarismul este responsabil de apariţia a peste 170.000 de cazuri de cancer anual. Cele mai importante tipuri de cancer care au legătură cu activitatea fizică sunt cele care apar la sâni şi colon. Aşadar, cu cât stai mai mult timp jos şi nu faci mişcare, cu atât creşte riscul de cancer mamar şi la colon. Chiar şi plimbările zilnice pot să diminueze considerabil riscul de cancer.
5. Creşte riscul de atac de inimă
Un studiu apărut în publicaţia Medicine & Science in Sports & Exercise arată că persoanele care obişnuiesc să stea jos cea mai mare parte din zi au un risc cu 54% mai ridicat de a face atac de inimă.