5 trucuri ca să-ţi prepari un mic dejun sănătos şi hrănitor

Nutritie / 07.10.2014

Proteinele şi carbohidraţii de calitate nu trebuie să lipsească din meniul tău de dimineaţă. Descoperă ce alte ingrediente sunt esenţiale!

Cum să-ţi contruieşti un mic dejun sănătos? Ce trebuie să conţină masa de dimineaţă ca să ai energie şi să te ajute să slăbeşti? Iată câteva sfaturi recomandate de un nutriţionist celebru citat de publicaţia The Huffington Post. Dr. Lisa Young, medic nutriţionist recunoscut la nivel mondial susţine că alegerile potrivite făcute la micul dejun te pot ajuta să ai mai multă energie pe parcursul zilei, să stai departe de alimentele nesănătoase şi să slăbeşti sănătos.


Ce trebuie să conţină un mic dejun sănătos?

 1. Alege un aliment care conţine proteine

Acest lucru conferă saţietate şi vei rezista in faţa tentaţiilor culinare pe parcursul zilei, explică specialistul. Cele mai bune alegeri proteice la micul dejun sunt iaurtul grecesc, ouăle, untul de arahide, untul de migdale, laptele degresat, brânza sau nucile/migdalele/caju. Le poţi folosi în combinaţiile tale preferate! Dacă optezi pentru un bol cu cereale integrale vei folosi iaurtul sau laptele, iar peste ele poţi să adaugi fructe şi câteva nuci crude sau o linguriţă cu unt de arahide.


Dacă ai poftă de un mic dejun săţios şi sărat atunci prepară o omletă cu multe verdeţuri şi legume, consumată alături de roşii proaspete şi o felie de pâine integrală.

Dacă nu îţi este foarte foame poţi să mănânci un iaurt grecesc degresat cu câteva felii de banană sau afine.


2. Alege un fruct proaspăt

Un fruct proaspăt consumat dimineaţa asigură o doză de fibre, vitamine şi minerale, necesare organismului. Este de preferat să alegi un fruct de sezon, cum ar fi un măr, o pară, un ciorchine de strugure sau 3-4 prune. De asemenea, grepfrutul sau alte citrice constituie o soluţie bună pentru micul dejun.


Specialistul susţine că este de preferat să consumi fructul întreg în loc de suc, deoarece vei asigura corpului şi fibrele importante pentru procesul de digestie.


3. Alege cerealele integrale

Carbohidraţii din cerealele integrale sunt esenţiali pentru consum şi dacă îi alegi cum trebuie nu te vor îngrăşa. Bineînţeles că nu este deloc recomandat să alegi produse de patiserie sau covrigi, ci să înlocuieşti aceste alimente nesănătoase cu un bol de ovăz sau o felie de pâine integrală care vor asigura carbohidraţi de calitate.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro