Băuturi naturale care elimină grăsimea abdominală
Dietă & Fitness · Nutritie / 11.01.2019

Poate fi dificil să scapi de grăsimea abdominală și să intri în formă. Indiferent cât de mult slăbești, pare că grăsimea abdominală se încăpățânează să rămână.

Din fericire, există câteva băuturi simple care te pot ajuta să elimini grăsimea de pe burtă. Tot ce trebuie să faci este să te hidratezi cu aceste băuturi înainte de culcare, pentru a începe să scapi de acele kilograme încăpățânate. Iată despre ce băuturi este vorba!

Ce băuturi te pot ajuta să elimini grăsimea abdominală?


Grăsimea abdominală reprezintă grăsimea în exces. Poți avea mulți mușchi în jurul abdomenului, dar kilogramele în plus îi ascund. Prin scăderea procentului de grăsime corporală, poți scăpa de greutatea suplimentară. Între timp, aceste băuturi te vor ajuta să scapi de grăsimea abdominală.

1. Suc de castraveți


Sucul de castraveți este o băutură incredibilă cu un conținut scăzut de calorii. Pentru a face această băutură, trebuie să pasezi câțiva castraveți. Poți adăuga și apă, dacă vrei să diluezi gustul. Dacă vrei să îmbunătățești și mai mult gustul, adaugă ghimbir ras sau stoarce o lămâie. Dacă începi să consumi această băutură în fiecare seară, vei observa că există mai puțină grăsime abdominală în următoarea lună. Deși castraveții au un conținut scăzut de calorii, aceștia conțin minerale, antioxidanți și vitamine, care ajută la pierderea kilogramelor nedorite. Este o băutură care te ajută și să reglezi conținutul de zahăr din sânge. Având în vedere că are un conținut scăzut de calorii, poți consuma sucul de castraveți în cantități mari, fără a te îngrășa.

2. Suc de castraveți și lămâie


Un studiu din Journal of Ayurveda and Integrative Medicine a descoperit că un consum de suc de lămâie de patru ori pe zi a îmbunătățit profilul lipidic rapid al participanților și i-a ajutat pe aceștia să reducă grăsimea corporală. Dacă vrei să te bucuri de această băutură incredibilă, amestecă zeama de la o lămâie, o portocală și doi castraveți cu puțină apă. Apoi poți folosi puțină miere pentru a da un gust mai bun băuturii.

3. Suc de pătrunjel și castraveți


Această băutură este antioxidantă și perfectă pentru slăbit. Pasează un castravete împreună cu o cană de pătrunjel proaspăt și adaugă zeama de la o lămâie proaspăt stoarsă. Apoi, amestecă acest suc cu jumătate de cană de apă. Adaugă o lingură de suc de aloe vera și dă pe răzătoare puțin ghimbir pentru un gust mai aromat. Lasă amestecul pentru câteva minute, astfel încât toate aromele să se întrepătrundă.

4. Ceai de ghimbir


Ghimbirul se folosește în medicina tradițională de mii de ani. Recent, cercetătorii au descoperit că acest remediu natural poate lupta împotriva obezității. Ceaiul de ghimbir ajută corpul să absoarbă vitaminele și mineralele în mod corect. În plus, reduce disconfortul stomacului și stimulează digestia. Pentru a-ți aroma ceaiul de ghimbir, poți adăuga o linguriță de miere sau poți stoarce puțină zeamă de lămâie în ceai.

5. Suc de ananas


Ananasul are un conținut bogat de antioxidanți și fibre. În plus, are puține calorii. Datorită acestor proprietăți, dacă mănânci un ananas, te vei simți sătul, fără caloriile suplimentare. Poți face și un suc de ananas, la care poți adăuga zeamă de lămâie, dacă vrei să fie mai fresh. Dacă vrei să păstrezi fibrele din ananas, folosește mai degrabă un blender decât un storcător. Poți adăuga și felii de ananas în toate băuturile tale naturale.

6. Suc de lămâi, căpșune și ierburi


Această băutură este delicioasă și perfectă pentru nopțile călduroase. Căpșunele și alte fructe similare conțin fitochimicale care protejează corpul de afecțiunile inimii. Acest fruct poate opri hormonii care cresc nivelul zahărului din sânge, care cauzează inflamația și, de asemenea, te poate ajuta să eviți kilogramele suplimentare. Stoarce o lămâie sau un lime. Adaugă și câteva coji în cana ta. Taie ierburi precum mentă sau tarhon și feliază căpșunele. Toarnă apă fierbinte peste amestec și lasă la infuzat. După câteva minute, îndepărtează cojile de lămâie și pune sucul într-un borcan. Poți adăuga apă rece și miere după gust.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro