Cât de sănătos este laptele crud?
Dietă & Fitness · Nutritie / 23.01.2017

Produsele lactate au fost puse într-o lumină proastă de-a lungul timpului, dar acest lucru este cauzat, în cea mai mare parte, din cauza procesului de pasteurizare.

În momentul în care laptele este pasteurizat, sunt distruse multe dintre substanțele nutritive care fac laptele crud un aliment benefic organismului. 

Pasteurizarea este realizată la temperaturi foarte ridicate, pentru a distruge bacteriile dăunătoare. Alergiile și intoleranța la lactoză se regăsesc într-un număr mai mare când vine vorba de lactatele pasteurizate. Acest proces distruge enzimele digestive necesare pentru a absorbi anumiți nutrienți. Iar multe dintre aceste enzime nu sunt doar distruse, ci și alterate, iar corpului îi este foarte greu să le absoarbă și să le digere.

Cine poate bea lapte crud?


Anumite persoane nu ar trebui să includă laptele crud în dieta lor, deoarece acestea prezintă un risc mai mare de apariție a bolilor cauzate de potențialii agenți patogeni pe care îi conține acest lichid. Printre aceste persoane se numără și oamenii în vârstă, femeile însărcinate, copiii mici și oamenii cu un sistem imunitar slăbit (pacienții care suferă de cancer și cei care au luat medicamente pentru boli precum artrita reumatoidă).

În ceea ce privește restul de persoane, acestea pot încerca pe propriul lor risc. În primul rând, ar trebui să obții laptele direct de la fermieri, nu de la magazine sau furnizorii care intermediază vânzarea laptelui. De asemenea, ar trebui să afli dacă vacile de la care a fost muls laptele au fost testate pentru agenți patogeni și dacă laptele a fost obținut de mai puțin de 48 de ore (mai puțin timp de la obținerea laptelui înseamnă o perioadă mai scurtă de incubare a potențialelor bacterii periculoase care se multiplică).

Beneficiile pentru sănătate aduse de laptele crud


1. Reduce alergiile


Substanțele nutritive, precum probioticele, vitamina D și anticorpii care se regăsesc în acest tip de lapte întăresc sistemul imunitar și reduc riscul apariției alergiilor la copii și la adulți. Enzimele regăsite în lapte ajută digestia.

2. Laptele crud imbunătățește sănătatea pielii


Unul dintre motivele pentru care oamenii consumă lapte crud este beneficiul pe care îl aduce pielii lor. Au fost înregistrate multe cazuri ale persoanelor care au consumat lapte crud pentru a scăpa de psoriazis, eczeme și acnee.

3. Ajută la prevenirea deficiențelor nutritive


Un pahar cu lapte crud conține aproximativ 400 de miligrame de calciu, 50 de miligrame de magneziu și 500 de miligrame de potasiu. Aceste minerale sunt extrem de importante pentru funcția celulară, hidratare, densitatea oaselor, circulația sângelui, detoxifiere și îmbunătățirea metabolismului.

4. Laptele crud poate fi folosit pentru a prepara mâncăruri probiotice


Probioticele sunt acele microorganisme care te pot proteja de factorii externi, cum ar fi bacteria E. coli și paraziți. Poți include probiotice în dieta ta prin consumul de produse lactate crude, cum ar fi brânza, chefirul și iaurtul.

5. Nu conține zahăr adăugat sau ingrediente sintetice


Pe lângă pasteurizare, laptele crud este supus și unui alt proces, în care sunt adăugate ingrediente sintetice și zahăr.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro