Ce trebuie să mănânci zilnic ca să ai o sănătate de fier
Dietă & Fitness · Nutritie / 27.01.2017

Alimentele pe care le consumi zilnic pot să fie cel mai bun aliat pentru sănătatea corpului. Descoperă ce trebuie să mănânci zilnic ca să fii sănătoasă!

Orice masă sănătoasă trebuie să fie construită în funcţie de nutrienţii de care are nevoie corpul. Proteinele, carbohidraţii buni, grăsimile bune, fibrele şi o hidratare optimă sunt elementele cheie ale unui regim alimentar echilibrat şi care pot să te ajute să slăbeşti sănătos.

De aceea este foarte important să acorzi o atenţie mai mare alimentelor pe care le alegi la fiecare masă. Pentru ca meniul să fie unul echilibrat el trebuie să conţină:

Proteine bune

O alimentaţie echilibrată cuprinde între 40-75 de grame de proteine pe care trebuie să le consumi zilnic. Pentru a asigura corpului proteinele de care are nevoie trebuie să consumi la fiecare masă o sursă de proteine de înaltă calitate, de preferat cele care au mai puţine grăsimi saturate şi colesterol. Lactatele degresate, leguminoasele, pieptul de pui, peştele şi tofu sunt alimentele care furnizează proteine de calitate şi trebuie să le incluzi în alimentaţia ta. Acestea sunt mai sărace în grăsimi saturate şi nu sunt hipercalorice.



Carbohidraţi buni

Pentru a avea energie este esenţial să consumi carbohidraţi, însă trebuie să-i alegi pe cei buni, nicidecum pe cei rafinaţi. Carbohidraţii complecşi conferă saţietate, deoarece necesită un timp mai lung pentru a fi digeraţi. Astfel că alături de proteine de calitate adaugă la mesele tale o porţie mică de carbohidraţi complecşi. Poţi să alegi între cerealele integrale (quinoa, orez integral, mei, hrişcă, orz), cartofi dulci, legume, fructe, rădăcinoase şi leguminoase.



Grăsimi sănătoase

Grăsimile nu sunt rele pentru organism şi nici nu te împiedică să slăbeşti, cu condiţia să optezi pentru cele nesaturate. Include la fiecare masă o sursă de grăsimi bune care au acizi graşi omega-3 şi omega-6, precum şi o cantitate mare de antioxidanţi. Cele mai bune alegeri sunt: nucile, seminţele, uleiul de măsline, somonul, sardinele şi avocado.


Fibre

Este recomandat ca femeile să consume în fiecare zi între 25 şi 30 de grame de fibre. Acestea trebuie să existe la fiecare masă, deoarece reglează tranzitul intestinal, scad colesterolul şi menţin senzaţia de saţietate. Prin urmare, nu uita să alegi la fiecare masă o sursă de fibre, cum ar fi fructele, legumele, nucile, cerealele integrale.



Băuturile care hidratează

Deoarece hidratarea corpului trebuie să fie o prioritate pentru toată lumea, nu uita să consumi pe parcursul zilei ceai verde neîndulcit, ceaiuri din plante medicinale, supe, apă plată şi sucuri presate la rece din fructe/legume/verdeţuri.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro