Cum să găteşti cartofii dulci? Cele mai bune 30 de combinaţii care te pot inspira

Nutritie / 22.10.2017

Sunt delicioşi când îi faci la cuptor cu ulei şi cimbru, dar mai sunt o mulţime de feluri în care poţi să găteşti cartofii dulci care sunt mai sănătoşi decât cartofii obişnuiţi.

Dacă nu ai încercat până acum cartofii dulci trebuie să ştii că aceştia sunt mai nutritivi decât cartofii albi şi au un conţinut foarte mare de vitamina A. Se potrivesc de minune atât pentru preparate dulci cât şi în combinaţii sărate, savuroase. Sunt atât de versatili încât poţi să-i foloseşti şi pentru a face o negresă vegană numai cu ingrediente sănătoase.

De asemenea, mai ai opţiunea de a-i folosi ca substitut pentru pâine dacă îţi place să mănânci dimineaţa toast pe care îl poţi combina cu brânză, somon afumat, bacon, unt de arahide şi fructe.


Sunt o mulţime de reţete pe care le poţi face folosind cartofii dulci şi îţi recomandăm cele mai interesante idei care te pot inspira să-i incluzi în dieta ta.


De ce să mănânci cartofi dulci?


Dacă nu ai fost tentată să-i încerci până acum, poate faptul că nu au deloc grăsimi şi au mult mai puţine calorii decât cartofii albi ar fi un prim motiv întemeiat pentru a-i include în meniul tău. De exemplu, un cartof dulce de dimensiune medie are în jur de 100 de calorii.

De asemenea, cartofii dulci constituie una dintre cele mai bune surse de vitamina A, care ştim că are efect anti-îmbătrânire, combate cancerul şi protejează sănătatea ochilor.


Un alt motiv pentru care este bine să consumi cartofi dulci este acela că au un indice glicemic scăzut, adică prin consumul lor nu creşte nivelul de zahăr din sânge într-un mod periculos.
 
Au fost incluşi pe lista celor mai hrănitoare alimente din lume, deoarece pe lângă vitamina A, cartofii dulci mai conţin cantităţi mari din vitaminele C, B5, B6, calciu, proteine, potasiu, magneziu, cupru, biotină, fibre şi acid folic.

Știai că un cartof dulce de mărime medie conține 28% din necesarul zilnic de mangan al organismului tău? Manganul ajută corpul să metabolizeze carbohidrații și să absoarbă alte elemente nutritive.



Cum se gătesc cartofii dulci: combinaţii recomandate


Cartofii dulci pot să fie folosiţi în locul feliilor de pâine pentru a obţine un toast delicios. Se taie rondele şi se introduc de mai multe ori în prăjitorul de pâine, după care îi poţi combina cu unt de arahide şi fructe, brânză, avocado, somon afumat, roşii.

Un preparat foarte gustos obţii dacă pui cartofii dulci la cuptor stropiţi cu puţin ulei de măsline, sare, piper şi cimbru. Poţi să îi amesteci cu varza de Bruxelles, broccoli, dovlecei, vinete pentru a obţine un mix de legume coapte delicioase. Le poţi combina apoi cu quinoa, orez, legume la abur, peşte, pui, verdeţuri pentru a obţine un prânz nutritiv.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro