Dr. Oz: 4 efecte periculoase ale consumului de băuturi energizante
Dietă & Fitness · Nutritie / 09.01.2013

Băuturile pot să-ţi pună în pericol sănătatea, mai ales atunci când sunt consumate cu regularitate. Află de la Dr. Oz ce pericole te pândesc şi ce conţin aceste băuturi.

Băuturile pot să-ţi pună în pericol sănătatea, mai ales atunci când sunt consumate cu regularitate. Află de la Dr. Oz ce pericole te pândesc şi ce conţin aceste băuturi.

 

Cu toate că ele sunt consumate pentru efectul revigorant şi energizant se pare că aceste beneficii nu sunt de durată, fiind înlocuite foarte rapid de reacţiile adverse pe care le suferă organismul. De exemplu, consumând băuturi energizante nu vei obţine un nivel optim de energie, cum se întâmplă în urma consumul de carbohidraţi, explică Dr. Oz.



Iată care sunt cele mai periculoase efecte ale consumului de băuturi energizante


1. Probleme cu inima
Potrivit specialiştilor, la numai o oră după ce ai consumat o băutură energizantă sistemul sanguin nu mai funcţionează normal, ci se comportă asemănător cu sistemul sanguin al unei persoane care suferă de o boală cardiovasculară.


2. Stresează glandele suprarenale din cauza cantităţii mari de cofeină
Rezultatul final în urma unui consum mare de cofeină este oboseala. “Glandele suprarenale produc mai mulţi hormoni ai stresului atunci când consumi cofeină. Apoi aceste glande obosesc şi devin leneşe prin supraprocesarea cofeinei. Acest lucru poate duce la creşterea în greutate, încetinirea proceselor mentale, pierderi de memorie şi deteriorarea generală a celulelor şi organelor”
, explică celebrul nutriţionist britanic Gillian McKeith.

De exemplu, o cană cu cafea neagră conţine 95 miligrame de cofeină, în vreme ce o doză de energizant are mai mult de 200 de miligrame din această substanţă.


3. Spre deosebire de cafea, băuturile energizante conţin ingrediente artificiale
Băuturile energizante conţin pe lângă taurină şi cofeină o grămadă de alte ingrediente, cum ar fi: glucoronolactone (un carbohidrat, un fel de zahăr), carbohidraţi, inositol, vitamine (unele în cantitate mult prea mare), cât şi coloranţi, arome artificiale şi conservanţi. 

 

4. Conţin vitamine în cantităţi prea mari
Unele băuturi energizante conţin vitamine din complexul B în cantităţi prea mari şi care pot să dăuneze organismului. De exemplu, Dr. Oz susţine că o persoană sănătoasă nu are nevoie de mai mult de 15 miligrame de niacină sau vitamina B3 pe zi şi că este foarte rar întâlnită lipsa acestei vitamine.

Însă, unele băuturi energizante pot să conţină chiar o cantitate dublă de niacină într-o singură doză, avertizează Dr. Oz. De asemenea, dacă bei două cutii de energizant poţi să depăşeşti foarte uşor doza zilnică recomandată de acid folic şi vitamina B6, crecând astfel riscul de intoxicare a organismului.




Soluţii sănătoase pentru a avea mai multă energie


Dr. Oz recomandă ca atunci când ai nevoie de un plus de energie să recurgi la gustările bogate în proteine în defavoarea băuturilor energizante. Astfel că poţi să optezi pentru un pumn de nuci sau migdale, un ou fiert tare, hummus cu legume crude, ton sau un iaurt grecesc care îţi vor asigura nutrienţi de calitate, în loc de cafeina, taurina, zahărul, conservanţii, coloranţii şi aromele artificiale dintr-o băutură energizantă.

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro