Dr. Oz: 7 trucuri ca să faci economie când mergi la supermarket
Dietă & Fitness · Nutritie / 24.05.2013

A mânca sănătos nu înseamnă să cheltui o grămadă de bani. Descoperă cele mai bune soluţii recomandate de celebrul Dr. Oz ca să mănânci sănătos fără să cheltui bani mulţi!


Făcând cumpărături în mod inteligent şi organizat poţi chiar să economiseşti bani, explică Dr. Oz care oferă în emisiunea sa "The Dr. Oz Show" un ghid uşor de urmat ca să faci economie atunci când mergi la supermarket. Iată care sunt sfaturile sale:


1. Cumpără legume şi fructe congelate

Acestea sunt mai ieftine decât variantele proaspete şi nu rişti să le arunci înainte de a apuca să le consumi, recomandă Dr. Oz. Bineînţeles că poţi să strecori şi fructe şi legume proaspete în coşul de cumpărături, însă axează-te şi pe cele congelate pentru a le avea mereu la îndemână în congelator. Astfel, pentru serile în care vrei o cină rapidă, dar sănătoasă poţi să prepari rapid nişte legume congelate alături de un file de peşte sau două linguri de orez integral fiert.




2. În loc de peşte proaspăt cumpără-l pe cel congelat

Unele sortimente de peşte sunt mai ieftine dacă optezi pentru variantele congelate. Dacă ai poftă de peşte proaspăt alege un păstrăv proaspăt şi eviscerat pe care îl poţi pregăti la cuptor cu legume şi nu este foarte costisitor.


3. Consumă şi proteine vegetale, nu numai de origine animală

Astfel vei economisi bani preţioşi, deoarece leguminoasele care au proteine de calitate sunt mai ieftine decât carnea, mezelurile sau lactatele. Consumă carne de 2-3 ori pe săptămână, iar în celelalte zile optează pentru proteine vegetale (fasole boabe, soia, mazăre, năut, linte).



4. Cumpără cereale integrale în cantităţi mari

În loc de pungile de 250 de grame, încearcă să optezi pentru cele de un kilogram, deoarece au un preţ mai bun şi îţi vor ajunge multă vreme. Dacă găseşti diverse cereale vărsate este şi mai avantajos. De asemenea, unele cereale precum grâul sau ovăzul le poţi cumpăra de la ţară unde preţul este mai mic şi îţi permiţi să iei cantităţi mari. De asemenea, Dr Oz recomandă înlocuirea fulgilor de ovăz şi a terciului din ovăz cu cel cu orz, deoarece este mai ieftin şi conţine mai multe proteine.



5. Cumpără nuci şi seminţe la vrac

Sunt mai ieftine decât cele ambalate în pachete mici şi dacă le păstrezi la frigider ele rezistă până la 6 luni. Dacă ai loc în congelator şi le poţi pune acolo, Dr. Oz chiar recomandă păstrarea lor în congelator deoarece vor rezista chiar şi un an de zile. Astfel, vei economisi mulţi bani şi vei avea mereu la îndemână nuci şi seminţe.


6. Foloseşte un ulei de rapiţă sau din turte de măsline pentru gătit

Ca să nu dai banii pe un ulei de măsline extravirgin pe care îl poţi păstra doar pentru salate, foloseşte pentru gătit un ulei mai ieftin, dar la fel de sănătos.



7. Spală fructele de pădure cu apă şi oţet ca să reziste mai mult

Dr. Oz recomandă să speli zmeura şi căpşunile cu o soluţie de apă şi oţet (o parte oţet la zece părţi de apă). Zmeura va rezista în frigider aproximativ o săptămână, iar căpşunile chiar şi două săptămâni. 

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro